EU in 99 de adevaruri

Am primit de curand o leapsa asa ca mi-a venit randul sa scriu 99 de adevaruri despre mine:

1. Marele meu talent e acela de a-mi alege prietenii;

2. Iubesc culoarea cerului senin din primaverile tarzii;

3. Norii albi si pufosi sunt taramul meu de basm preferat;

4. Primul meu mobil a fost un Alcatel pe care l-am luat din banii mei;

5. Nu m-au pasionat niciodata gradele.

6. De aceea tin minte ca am fost din greseala sefa de clasa un an;

7. Vorbesc muuuulllt cand vreau…

8. si putin cand NU trebuie;

9. Majoritatea lucrurilor bune mi se intampla accidental;

10. M-am mutat de 3 ori anul asta;

11. Sunt deschisa spre introspectie;

12. Accept criticile cand vin ca o completare si nu ca o corectare a ceea ce sunt.

13. Apreciez hotararea in oameni;

14. Am incredere in oameni;

15. Mi-e insa foarte teama de maidanezi;

16. Nu imi place sa stau foarte aproape de pisici deci as prefera sa cresc un catel;

17. Sunt o fire suportiva (cred) :P;

18. Ma indragostesc greeeu…

19. Si ajung sa iubesc si mai greu;

20. Dar cand se intampla sa iubesc se vede in tot ce fac;

21. Sunt pur afectiva in relatiile de prietenie;

22. Dar tind sa fiu foarte rationala uneori in relatia de cuplu;

23. Iar asta pentru ca atunci cand ma implic in relatie vreau sa o fac sa dureze, si cad fara sa vreau in latura analitica;

24. Empatizez…uneori atat de tare incat daca imi descrii cum te doare stomacul in 5 minute sufar de aceeasi durere;

25. NU cred in branduri (ca imagine) decat in foarte putine cazuri;

26. Iar in acele cateva cazuri cred in puterea de idetificare si nu in puterea de reprezentare.

27. Cred insa cu tarie in culturi si valori (fie ele organizationale);

28. NU ma ofer ca spatiu publicitar!

29. Nu ma consider materialista;

30. Apreciez totusi rolul sigurantei financiare;

31. Sunt mofturoasa la mancare;

32. Sunt o fire dificila;

33. Imi plac oamenii sinceri si directi;

34. Cel  mai mult apreciez in ceilalti simtul umorului, sesibilitatea si creativitatea;

35. Pana in prezent am locuit in 10 locuri,

36. Urmand sa ma mut in al 11-lea (asta excluzand casa parintilor mei);

37. Nu ma grabesc sa fac lucrurile care imi plac, din contra le savurez;

38. Poate de aceea a fost o greseala sa incerc un curs de citire rapida (nu mai avea nici un farmec experienta lecturii);

39. Citesc rar dar cand o fac absorb tot ce pot de la emotii la idei;

40. Imi place sa  scriu din cand in cand…majoritar eseistica;

41. Rar mai scriu poezii;

42. Vreau sa public propria mea carte intr-o zi;

43. Acest blog e un exercitiu in aceasta directie…

44. Si o versiune de jurnal creativ;

45. Culorile mele preferate sunt bleu ciel, violet si uneori rosu.

46. Cand eram mica dresam ratuste;

47. Sunt din zona Moldovei;

48. Am crescut la tara pana pe la 11 ani;

49. Am facut vreo 3 ani de Karl Popper (dezbateri);

50. Am terminat un liceu teoretic;

51. Profil filologic;

52. Sunt nitel claustrofoba;

53. Devin isterica in apa cand nu mai simt pamantul sub picioare;

54. Imi place totusi sa ma balacesc…nu pot spune ca inot inca;

55. Impletesc putin;

56. Desenez si mai putin;

57. Imi place sa cant…si cred ca numai eu sunt fericita cand fac asta :P;

58. Vreau sa ma inscriu la dansuri sportive;

59. Vreau sa invat sa cant la chitara;

60. Imi place sa calatoresc, in special in gashca sau cu persoana iubita;

61. Am incercat un an de arte martiale;

62. Si ma bucur ca am facut-o;

63. Am fost voluntara in diverse contexte timp de aproximativ 4-5 ani;

64. Sunt in Bucuresti de 4 ani;

65. Prima si singura  mea iesire din tara a fost in Grecia;

66. De tara asta ma leaga multe si cumva simt ca ma reprezinta (bine, mai putin conflictele actuale);

67. Imi place sa fac lucrurile prin propriile mele forte;

68. Pentru ca imi place sa cred ca sunt o luptatoare,

69. si atunci cand sesnul luptei e victoria sunt capabila sa o obtin;

70. Accept greu ajutor

71. pentru ca nu-mi place sa am datorii

72. sau sa renunt la ideea ca sunt intr-un anume fel propria mea creatie.

73. Anul acesta am organizat (doar organizat) o conferinta de presa;

74. Un training/ eveniment de o zi;

75. Si prin asta am acumulat enorm pe plan profesional;

75. M-am operat de apendicita in iulie…

76. de ziua mea:);

77. Am iesit dintr-o relatie;

78. Am intrat intr-alta;

79. Mi-am demisia prin martie;

80. M-am angajat undeva prin septembrie;

81. Mi-am dat licenta in iunie;

82. Sambata (20 Decembrie) ma mut a 4a oara anul asta;

83. Tot anul asta am mancat smochine crude prima data;

84. Mi-am batut recordul cu ora cea mai tarzie in care plec la birou (2am);

85. Mi-am petrecut prima vacanta de vara, dupa mai bine de 4 ani, acasa;

86. Mi-am regasit prieteni;

87. Mi-am facut altii noi;

88. Mi-a nascut o foarte buna prietena;

89. Mi-am recastigat o alta.

90. Cea mai veche prietena a mea este din Iasi;

91. Majoritatea dintre cei mai buni si :cu vechime” prieteni este  tot acolo;

92. Parintii mei locuiesc la 5.5 h de mers cu trenul si inca ~ 1h cu autobuzul;

93. Restul familiei mele e la distante ce variaza intre aceste 6 h in timpi de calatorie si cateva zile;

94. Iar persoana iubita e la cateva mii de km distanta;

95. Initialele mele sunt AMT;

96. Ma bucur ca m-am nascut in Romania;

97. Iubesc diminetile tarzii si gadurile dezordonate;

98. Cred in scopul fiecarei existente si lectia aceleiasi;

99. Iar maine sunt convinsa ca lista aceasta va arata cu totul altfel pentru ca adevarul e ceea ce vrei sa crezi.

JustDan …noroc ca nu mi-ai dat o leapsa cu 1001 orice ca imi faceam blog separat pentru asta…nu ca nu m-ar fi batut gandul si cu postul asta ;).

Si cand da norocul peste tine…

Mda…am promis asa ca uite vine urmatorul post din seria peripetiilor dupa care voi raspunde si la o leapsa.

Stiti cand va spune cate cineva ca atunci cand calci in oarecare chestii moi si in general nelalocul lor e semn ca ai noroc?  Reactia generala e: „mda…de maine ca azi m-am norocit suficient cu asta…” sau undeva in zona asta cu replici care pot veni cu subtitrari necenzurate dar pe care nu le voi dezvolta aici si acum.

Bun! Cert e ca de obicei dai tu peste acest gen de noroc…si mai rar el peste tine, ca in cazul meu.

Totul a inceput intr-o dupa amiaza de vara…si s-a terminat tot atunci ca nu a durat mult transferul de…noroc. Ma intorceam din Mall Vitan alaturi de un voluntar din aceeasi fundatie in care eram si eu la vremea respectiva.

Distrata, prinsa in discutie, gesticulam de zor si ma amuzam pe marginea zilei care credeam eu era pe cale sa se termine.

In acelasi timp undeva la cate sute de metri altitudine aceleasi zburatoare puse pe shotii  probabil aveau o discutie de genul:

P1: „Hai sa vedem care nimereste azi un fraier?!” 

P2: „Hai ma…fraier am avut si ieri!!!Hai incercam ceva mai amuzant, cum ar fi o FRAIERA.”

P1: „Bine, bine…uite, aia!?”

P2: „Nuuu…aia de se agita mult ca sa vada toata lumea!”

Cazura deacord si la scurt timp P1 si P2 (adik cei doi porumbei) au trecut la fapte. Mai exact, fix cand ajusesem in statia de autobuz din Universitate, PLINA OCHI, fata mea vesela pana atunci a luat in spatiu un gainat. M-am ingalbenit si apoi inverzit ca sa camuflez „evenimentul” dupa care juma de ora m-am tot sters.

De atunci cand ma rog sa am noroc a doua zi mentionez cand si in ce forma il vreau. Mai bine la pachet decat pe loc ;)…

Toată lumea mâţele sus!!!

Depanand astazi amintiri cu o prietena am revenit asupra unui moment din copilaria mea indepartata care demonstreaza ca nu am toate tiglele pe casa (sau cum spune Roxana, nu am nici una…nici urma de acoperis) inca din frageda pruncie.

Si povestea incepe cu faptul ca animalul meu de companie cand eram de-o schioapa era o pisica, care pana pe la 3 ani imi era si partenera de dans avand cam aceleasi dimensiuni ca si mine. Cred insa cu tarie ca sentimentul de prietenie era unilataral eu agasand in realitate teribil acest animal (cum inca mai reusesc si cu unii oameni multi ani dupa respectivul moment).

Ei bine, intr-una din seri m-am jucat cu respectiva pisica pana cand s-a ascuns sub masa, insa spre nenorocul ei eram la fel de mica deci am urmat-o. Si eu tot pis-pis-pis iar ea se ducea si mai departe…eu pis-pis ea pleca…pana cand m-am asezat confortabil in fund sa ma odihnesc, ca eram sferica, si am horatat ca povestea nu mai poate continua asa.

Asa ca am intins o manuta dolofana dupa pis-pis sa-i explic cum stau lucrurile. Mica fiind nu am reusit sa ajung decat la coada ei ca se misca repede. Dar de coada am prins bine sa fiu sigura ca realizeaza intentia mea de o retine nitel pentru o scurta intrevedere. Mesajul ei a fost un „cccccchhhhhhhhhhhh-it” care mi-a lasat de inteles ca nu se bucura deloc sa ma revada…(oare de ce?)

2-3 ani cat aveam atunci mi-au fost suficienti sa realizez ca ala era un afront sau un atac la persoana asa ca m-am enervat si panicat in acelasi timp drept care mi s-a inclestat manuta pe coada matzii si am inceput sa urlu cat ma tinea gura si sa dau ca disperata din maini…inclusiv din mana care tinea coada. Drept urmare am fluturat saraca pisica pana ametise iar parintii mei au reusit sa se opresca din ras si sa ne desparta.

Cred ca aia a fost ultima noastra intalnire la o asemenea distanta. Dupa aceasta intamplare parintii mei s-au asigurat ca pisicile nu vor deveni o specie pe cale de disparitie la noi in curte datorita mie deci mai bine ne-ar tine departe una de alta.

La bara…in RATB

Anii mei de studentie nu prea abunda in povesti cu petreceri dubioase si betii inopinante (ele exista dar in „cantitati” moderate) dar au cu siguranta suficiente povesti cu nota cel putin penibila.

Acesta scurta relatare este despre prima mea calatorie din Unirii  spre Nerva (fiind de foarte putin timp in Bucuresti si neavand nimic de-a face cu statiile RATB din zona respectiva).

Acum cei care stau sau circula prin Bucuresti cu autobuzul stiu ca in Unirii statiile sunt apropiate si daca nu stii exact care de unde sa iei si ce anume, risti smult sa te urci intr-un mijloc de transport in comun fara sa verifici „intentiile sale” de a te duce la destinatie.

Atunci patesti ca mine si mergi pana ti se face somn in directia gresita; in cazul meu au fost vreo 8 statii spre Izvor. In cele din urma mi-am facut curaj si am intrebat daca respectivul autobuz ajung in Nerva si mi s-a raspuns sec: „NU, coboara aici si intreaba ce merge!”.

Zis si facut! Cobor si intreb…si intreb…si intreb…si in cele din urma dupa ce trec vreo 3 autobuze se hotarasc unii ce autobuz merge spre Nerva, mai exact ala care era deja in statie.

Atunci fug spre el si dau sa urc! Si stiti barele alea de metal din mijlocul treptelor la unele autobuze? Ei eu am pus un picior in dreapta barei, timp in care s-a inchis si usa din respectiva parte astfel incat urmatoarea miscare nu putea fi decat sa pun celalat picior in stanga…si usa m-a urmat.

A se nota ca autobuzul era plin iar daca inca nu e foarte clara imaginea, cand a plecat autobuzul EU eram cu fundul intre usi si cu bara de pe scari intre picioare…iar mai sus pe scara erau numai tipi, ca un dat al sortii, care ranjeau cu satisfactia ca a meritat sa circule cu RATB-ul daca au trait s-o vada si pe asta…

Bineinteles eram toate culorile complementare insa, spre norocul meu, greutatea si dimensiunile mele imi permit sa imi scot fundul din asemenea spatii si sa il plasez in contexte mai decente langa un scaun.

De-atunci insa, intreb de 2 ori inainte sa urc intr-un mijloc de transport in comun si slava domnului, nu prea mai sunt autobuze cu bara pe scari ;).

Cand PI nu mai e un simbol ci o necesitate!

Am promis de mult ca o sa incep sa scriu pataniile mele pentru ca sunt multe si au amuzat persoane „fara numar, mar, ar, rr” cu ele. Acest lucru pentru ca atrag diverse situatii si incidente, toate datorandu-se Dumenzeului meu care are un simt al umorului deosebit de bine dezvoltat.

Si prima intamplare din aceasta categorie, care probabil e si cea mai recenta, are legatura cu jobul meu, nou la momentul respectiv, intr-o companie de training. Mai exact lucrez in PR si vanzari.

Si vine un moment in viata fiecarui agent de vanzari cand trebuie sa mearga la prima sa intalnire de afaceri. Iar ca o dovada a faptului ca eu eram imbracata ca o domnisoara si pe tocuri, a fost o dimineata ploioasa in care toate bancile erau ude iar colega mea a intarziat JUMATATE DE ORA de se plictisesera si floraresele de la gura de metrou din Eroilor (unde asteptam) de mine.

Trecand peste acest aspect, insa, am reusit sa ne urcam intr-un taxi in cele din urma si sa ajungem in apropierea locului de intalnire. Cum in pofida intarzierilor am ajuns nitel mai devreme am hotarat sa coboram inainte de punctul de intalnire sa bem o cafea, urmand sa ne deplasam pe jos restul de metri (aparent putini) care ne mai ramasesera.

Singurul aspect care ne-a scapat a fost directia…astfel incat dupa ce ne-am cofeinizat bine am luat-o la pas pe o straduta care devenea din ce in ce mai interesanta intrucat tocurile mele erau deja pe jumatate in molozul rezultat din lucrarile de reconsolidare. Si ca sa fie treaba treaba se saptau si santuri in care lucrau cu sarg niste „domni”, pana in momentul in care subsemnata a trebuit sa treaca peste. A se intelege ca se schimbase punctul de interes…si poate am uitat sa mentionez ca eram imbracata in fusta.

Dupa ce m-am facut ca semaforul si am traversat (parcursesem pana in acest moment cateva sute de metri din aceasta strada in lucru) colega mea care se presupunea ca stie incotro mergem se opreste si intreaba unde era defapt punctul nostru de destinatie.

Raspunsul, insotit de un ranjet de satisfactie ai acelorasi muncitori, a fost: „Pai, VA INTOARCETI si in capat faceti dreapta…”. Am ras 5 minute in continuu pana am ajuns din nou la santul cu pricina unde nenea ma astepta binevoitor si pe pozitii, si apoi iar pana in capatul strazii. Cu pantofii in intregime murdari de noroi la acest moment am ajuns la biroul cu pricina si multumesc cui a inventat servetelele umede…ca altfel ne opreau aia la poarta.

Bunnn…am intrat, ne-am facut comode in sala de asteptare unde am servit o apa (a se nota ca mai bausem una la cafeaua dinainte, ca de obicei beau cafeaua cu apa alaturi). Incepe intalnirea si ma hotarasc sa mai beau o cafea deci inca o apa. Emotii nu prea mai aveam multe dar ma incerca din ce in ce mai tare un alt sentiment. Atat de tare incat dupa vreo 2 replici am inceput sa tac malc fiindca ma concentram din rasputeri sa lupt impotriva vointei propriului organism.

Discutia a curs totusi datorita colegei mele si cand erau in miezul problemei undeva intre ele se ridica timid o manuta, care din pacate imi apartinea. Amandoua se intorc spre mine pline de nadejde, asteptand cu atentie sporita sa aduc un aport de informatie si consistenta conversatiei. In locul acestei replici inteligente am scheunat mai mult un „imi cer scuze, unde e toaleta” care a avut ca prim raspuns o scanteie in ochii persoanei care mi-a dat indicatiile ce imi amintea foarte tare de clasicul =)) din YM.

Cand m-am intors toata in culorile semaforului aveam deja temeri sa mai intervin sa nu se transpuna in realitate acel =)) asa ca am lasat aceasta „interventie” sa fie unica in respectiva intalnire.

Acestea fiind spuse ne-am intors la birou si fac haz de necaz si in ziua de azi…diferenta constand ca nu mai beau apa inainte de intalniri ;).