Category Archives: Cu si despre

The Bitch Project

Ani de-a randul cea mai mare dilema a relatiilor mele a fost: to be or not to be…a bitch!

Sunt inconjurata de oameni care se plang de tot felul de tipologii in care isi incadreaza iubitul sau iubita. Cel mai adesea insa barbatii acuza fetele/ femeile de care se despart ca erau cicalitoare. Cred ca 8 din 10 despartiri vor veni cu aceasta caracteristica „in corpul textului”. In tot acest timp 8 din 10 femei spun despre fostii lor ca nu erau suficient de atenti sau sensibili.

In mod paradoxal insa, daca se plang ca erau ele cicalitoare ei erau atenti sau sensibili, insa la alti stimuli decat ar fi trebuit sau decat se asteptau ELE. Cel mai amuzant este totusi ca din totalul relatiilor in care stiu si vad ca EA este o scorpie, EL este si atent si sensibil, ba chiar durata relatiei creste considerabil, daca nu se soldeaza chiar si cu o casatorie. Nu ma intelegeti gresit, eu sunt solidara femeilor, dar uneori e pur si simplu evident cand femeia e „the biggest bitch in this club”.

Ei si-atunci ma intreb ce au aceste domnisoare/ doamne si ce butoane apasa ele de nu vad eu cu ochiul liber. Adica daca iesi in parc cu ea si la un momentdat se opreste si bate din picior (in stil clasa a doua), ii tranteste omului ce avea in mana, urla si brusc se intoarce si pleaca, nu poti sa nu ramai ca busola intre magneti sa te intrebi ce-a fost asta. Mai ales cand cei doi au trecut de 25 de ani si te gandesti ca ar fi putut articula o conversatie taioasa, o impacare duioasa, o lista de reprosuri cu dezamorsare psihologica de durata… DAR NU! In loc, se lasa cu AM ZIS CA VREAU, VREAU, VREAU! ACUM!

Si in toata situatia asta eu, inca intre magneti, meditez in cel mai stoic si imbecil mod la motivul pentru care EL nu numai ca nu schiteaza nici un gest de revolta, dar alearga umil dupa ea sa o intoarca din drum.

Asa ca, dupa ce m-am deblocat am stabilit: cand ma fac mare…ma fac scorpie!

 

Umanitate din oficiu

core_valuesDupa o perioada boema si visatoare ma regasesc in plin pragmatism si mi se pare ca vad in jur oameni care isi „duc in targ” valorile. Expuse pe „tarabe” care mai de care mai colorate sinceritatea, corectitudinea, prietenia, implicarea par sa fi devenit obiectul unor negocieri, la finalul carora fiecare a primit un pret. Citește în continuare

cuvinte de nisip

Oamenii sunt fiinte perisabile, vulnerabile si cu numeroase limitari. Totusi, avem un comportament paradoxal: traim ca si cum am fi nemuritori, dar murim ca si cum nu am fi trait niciodata; ne plangem de ce avem si apoi ne pare rau ca nu mai avem de ce sa ne plangem; iubim mai mult atunci cand nu mai avem ce si pe cine etc. Citește în continuare

Deziderat

Citeam in urma cu ceva timp o carte care se numea „Ramas bun casei parintesti” si pe care, daca nu mi-ar fi recomandat-o cineva, probabil as fi lasat-o pe raft datorita titlului care in mintea mea contura o drama rurala. Ei bine a fost o lectura placuta, insa motivul pentru care amintesc de ea este altul. Exista un personaj feminin in aceasta carte care nota intr-un carnetel al sau, cu un creion de aur mostenit, dorintele cele mai importante sub titlul „DEZIDERAT”. Citește în continuare

regasire

Desi sunt oameni in jurul meu care spun ca bloggingul de dragul povestilor emotionante e o tampenie, mie una imi face bine sa stiu ca inca mai pot transpune emotiile in cuvinte…sau cel putin in cuvinte scrise.

Am observat in ultima vreme ca TIMPUL ERODEAZA OAMENII PRECUM VANTUL PIETRELE!

Ne imputineaza pe toti, asadar, insa unii dintre noi ajungem sa devenim monumente si altii prundis.

Depinde doar de ce construim in jurul nostru, de cat de frumos stim sa punem fiecare fibra din sufletele si mintile noastre in evidenta si de cat de mult ne apreciem existenta, fara a fi nevoiti sa ne luptam pentru ea.

Vara vantul ma ajuta sa ma regasesc si mi-am amintit cat de mult iubesc…sa scriu!