Monthly Archives: Martie 2009

Ce ma fac atunci cand voi creste mare?!

Astazi am facut un exercitiu de imaginatie cu oamenii care ma stiu, oamenii care tin la mine, oameni care ma cunosc sau vor sa ma cunoasca, oamenii care ma iubesc sau ma admira…oamenii care nu ma plac atat de mult, oamenii care ma vad utila sau nu :)), in fine, oamenii din jurul meu.

Exercitiul este urmatorul:

„Inchizi ochii si te gandesti la mine ca viitoare profesionista!!!In ce domeniu ma vezi lucrand, pe ce job si pe ce pozitie?Iar dupa ce deschizi ochii, ce anume ma recomanda sa ajung acolo?”

Trebuie sa spun ca a fost un efort considerabil sa va fac sa ma credeti ca vorbesc serios, dupa care sa fiti seriosi si sa-mi raspundeti sincer. Si uite ce-a iesi pana acum, in ordinea in care mi-ati raspuns:

Roxana ma vede scriitoare.

Ma recomanda: ma considera talentata si amuzanta: „faci cititorul sa isi doresca mai mult”.

Cata ma vede cu un butic de haine de dama, unicat.

Ma recomanda: „spiritul intreprinzator, deschiderea spre nou, usurinta in comunicare si faptul ca esti femeie.”

Ali_T: pr/ pr manager”

Ma recomanda: „pt ca stii sa comunici/ te pricepi sa conduci oamenii”

Duza deea: „birou, sefa, ochelari, laptop in fata, te inteleg bine cu angajatii”/ „sau mai mult pe teren, comunici cu lumea, vb, te plimbi, relationezi, iti place ce faci si o faci cu placere”

Ma recomanda: „prima -buna profesionista /  a doua-  fire deschisa si comunicativa”

Raluca ma vede psiholog  „consiliere cu copii sau adolescenti”

Ma recomanda: „esti f creativa si spontana”.

Aditzu: „Sefa peste o sectie de croitorie d’aia plina de femei de la Apaca/sau agent de vanzari din ala cu masina, care se duce si ia comenzi de la magazine si negociaza cu aia preturi, fete la raft.”

Ma recomanda: „sefa la apaca pt ca ai abilitatea de a te impune, cred, si esti suficient de baietoasa ca sa tii sub control o ceata de femei;  si agent pt ca ai initiativa, e posibil sa te pricepi la negocieri si pari o fire activa, capabila sa se descurce in situatii neprevazute si sociabila in acelasi timp, ca sa te poti adapta diverselor tipologii de oameni pe care ii intalnesti.”

Ovidiu ma vede purtator de cuvant.

Ma recomanda faptul ca pot face fata in mod agil criticilor, chiar daca plang dupa ce ma „toaca lumea in conferinta”, si macar asa nu mi-as mai chinui colegii de birou. In plus ma vede la costum.

Larisa ma vede profa universitara ca seman cu o fosta profa de-a ei.

Emma ma vede profa de engleza sau intr-o pozitie gen relatii cu publicul.

Ma recomanda: faptul ca „am harul de a vorbi”…mult.

Doru ma vede purtator de cuvant.

Ma recomanda: „pt. ca ai un vocabular f. mare si poti gasi repede solutii la intrebari”; „solutii simple la probleme complexe”.

Liz ma vede presedinta prin vreo asociatie sau in domeniul diplomatic. Neaparat tinuta office, eventual prin politica sau sa lucrez cu politicieni.

Andreea V. crede ca sunt potrivita pentru un post care implica negocieri sau unul „cu clanta” oricum. O combinatie de lobby, PR si avocatura.

Ma recomanda: sunt potrivita discutiilor „face to face”, imi place sa pledez si sa conving oamenii sa adopte ideile mele, „si daca iti alegi o cauza care sa te pasioneze, o sa depui energie ca sa ajungi unde vrei tu”.

Marius crede ca sunt potrivita pentru manager in imobiliare sau PR, in continuare.

Ma recomanda: crede ca mi-ar placea si as investi pasiune in ele.

Alina I. ma vede organizatoare de evenimente

Ma recomanda: faptul ca sunt creativa, ma descurc bine in situatii de criza si gasesc repede solutii.

Pufulik ma vede scriitoare sau pe vanzari.

Ma recomanda: „pt ca esti visatoare, creativa, spui unele lucruri „dificile” in cuvinte simple asa…..si esti si talentata…asta stiam din liceu”/ (pt vanzari) „esti f convingatoare si in general ai argumente valabile”.

Andrei ma vede tot in pozitie de management, mediu business…ceva in domeniul comunicarii/ interactiunii cu oameni.

Ma recomanda: faptul ca sunt comunicativa si par sa am experienta cu oamenii.

Iulia ma vede tot in domeniul PR-ului, intr-o companie mare si cu un statut important.  In plus, lumea imi asculta sfaturile.

Ma recomanda: atitudinea si felul meu de a fi.

Alexandra T. crede ca as fi potrivita ca psiholog sau „o persoana care ajuta oamenii”.

Ma recomanda: felul meu de a fi si de a vorbi.

Ana B. crede ca voi fi sau ar trebui sa fiu cu siguranta manager „in orice domeniu care e in stansa legatura cu contactul cu oamenii”.

Ma recomanda: „ai abilitati foarte bune de comunicare si stii sa te faci inteleasa cu usurinta”

Va multumesc tuturor si daca ramaneti aproape vom vedea ce iese :P!

Anunțuri

Ce-ai vrea sa scriu?!

Mi-am facut contul de blog pentru ca vroiam sa invat in ce consta si care sunt beneficiile unui blog. Am ales sa il fac personal, stil jurnal, pentru ca mi-e mai usor sa scriu despre lucruri de suflet decat sa-l transform intr-un instrument de marketing.

wondering-smiling-balls-thumb7712630A venit insa momentul sa incerc si asta. Vreau sa gasesc o varianta de blog care sa fie la fel de semnificativ pentru stilul meu de a gandi si a scrie, insa care sa fie atractiv si UTIL pentru vizitatori. Nu renunt la 2bsmart, dar vreau sa incerc si alta abordare, alt stil.

Si dat fiind ca eu tot dezbat aspectul asta cu mine m-am gandit sa fac un mini-sondaj numit „ce-ai vrea sa scriu?”.

In comment-urile acestui post astept sugestii despre ce crezi ca ti-ar placea sa citesti de pe un viitor blog de-al meu, sau pe ce domeniu, produs, concept…orice. Sunt binevenite si idei legate de grafica.

Te rog scrie ce crezi, pentru ca asa am invatat si din primul blog, iar acum vreau sa cresc spre al doilea ;)!

Pe ritm de zambete

Mi-era dor de sunetul apei lovind ritmic peretii piscinei (sau maluri, dar mai e pana la vara) si de ecoul rasetelor!

Desi nu stiu sa innot simt o atractie greu de explicat spre a invata. Acelasi lucru s-a intamplat si cu scoala de soferi: am visat cateva nopti la rand ca pot conduce si m-am apucat de scoala, desi ma speria ideea la inceput. Acum pot conduce, dar ramane sa am si permisul :P.

Stiu insa de unde vine impulsul acesta si ma mira ca mi-a ramas atat de clar intiparit in minte. Atunci cand eram mica visam ca pot face diverse lucruri pe care in realitate nu reuseam, iar explicatia mamei a fost atat de naturala incat am integrat-o instantaneu si inca ma ghidez dupa ea: „daca visezi ca poti insemana ca nu mai trebuie decat sa vrei si vei reusi sa le faci si in realitate! inseamna ca atunci cand vrei ceva in viata vei obtine, cu pretul efortului de a le invata, de a ti le insusi!”. Pentru mine asta a insemnat ca pot fi invingatoare daca ma inscriu in cursa corecta (bine, asta necesita intelepciune si pe-aia nu ma visat-o inca =)), insa tintesc spre ea).

Revenind la subiectul initial…la sunete si senzatii, mi-era dor sa ma scufund in apa cu puterea de a lasa in urma ganduri si griji. Tot facand zig-zag-uri prin piscina ascultam fascinata clipocitul apei si ecourile. Aveam senzatia ca nu doar lumina era supusa fenomenului dispersiei in apa ci si gandurile, cuvintele spuse sau nespuse, sunete vagi…sunete clare (urletele unuia de acolo crek nu s-au mai dispersat, ca se saturase si gresia de cat putea sa tipe).

Oamenii de langa mine zambeau, era lumina si multa apa…. Dupa piscina dus si odihna, iar mai tarziu club.

Mai multe zambete, ritmuri noi, decibeli si lumini de laser care semanau din cand in cand cu niste artificii in miniatura. Bineinteles ca m-a luat valul si am inceput sa visez pana cand mi-am dat seama ca ritmul din boxe si ticaitul ceasului nu ma asteapta sa ma intorc din lumea mea iluzorie.

M-am simtit bine si mi-am amintit gustul… amintirilor de maine ;).

P.S.: inca am vanataia aia, dar s-a mai insanatosit putin!!!

pasii mei…pasii nostri!

8 Martie e inca o sarbatoare adulta pentru viziunea mea copilareasca asupra lucrurilor, o sarbatoare incarcata de maturitate si feminitate, desi de multe ori intr-un ambalaj chicios si total nepotrivit.

Astazi insa maturitatea sarbatorii si-a gasit un locusor perfect, un loc ce abunda in vechime si minti nesatioase, un loc in care pasii mei pot acoperi milioane de alti pasi ce ma preced, dar care inca rezoneaza in fiecare caramida descoperita: pe Lipscani.

Simplitate! Intr-un capitalism mediocru cu reminescente sau dedesupturi socialiste ne lipseste simplitatea de a fi noi fara sa impresionam, fara comparatii inutile, fara adeziuni oportuniste la grupuri generatoare de statuturi…Sa fim! Uitam sa fim noi cu bune si rele…E bine sa ai asteptari inalte dar e bine sa te cauti si sa te gasesti inainte de a urca o scara sociala turnata in smoala. E o scara si un drum ce implica riscuri si sacrificii.

Si intr-o era a productiei in masa am regasit eleganta unor caramizi ascunse sub moloz si mucuri de tigara. Zaceau acolo tacute si asuprite, insa cu toate astea erau cel mai frumos aspect din Lipscani. Putini trecatori au vazut caramizile dar nu era important. Ele nu erau puse acolo ca sa fie admirate. Erau acolo atat de spectaculoase si simple pentru ca cineva a avut nevoie de ele, pentru ca au reusit sa adaposteasca o parte din istorie si pentru ca noi sa invatam ca universul nu a aparut la nasterea noastra si nici nu se termina o data cu noi.

Si trecand de la pasi si admiratie la simplitatea de a fi, am remarcat (la mine si la altii) ca suntem invatati sa supravietuim incat uitam sensul intrebarii: „de ce?” sau „pentru ce?”

Eu stiu ca vreau sa fiu puternica si nu ma uit nici in stanga nici in dreapta cand simt ca sunt pe drumul cel bun. Merg  inainte cu speranta si increderea mea. Uneori e bine! Alteori sentimentul asta de auto-suficienta ne da cate-un bobarnac si ne aminteste ca lucrurile mari se simt; respira prin porii intregului univers iar noi cu ego-urile noastre putem sa absorbim si sa invatam sau sa trecem nepasatori cu un sine semifabricat.

Ridicati privirea, oriunde sunteti! Sunt cladiri, sunt oameni, sunt nori si privelisti ce ne merita atentia. Lumea nu incepe si nu se termina la usile tramvaiului sau la monitorul calculatorului. Lumea reala e acolo unde uitam de multe ori sa privim, deasupra noastra.

Iar pe Lipscani a nu-ti ridici privirea e o mare greseala, pentru ca inca mai pastreaza la balcoanele in stil baroc eleganta si esentele elegantei feminine de alta data iar pe acoperisuri reflexele apusurilor a sute de ani, milioane de zile…mai multe secunde de cat ai uitat de tine si mult mai multe decat iti mai permiti sa uiti.

Paseste alaturi de mine!

Nu te grabi! Timpul trece oricum!

Ai vreodata sentimentul ca ceasul te triseaza, ca timpul e cel mai mare inamic al tau, ca norii nu vor sa iti lase putina lumina sau cand o lasa iti intra in ochi pana te exaspereaza, ca toate autobuzele intarzie si esti CEL/CEA MAI MARE GHINIONIST/A?!

Sunt la cura de nesomn de ceva timp si cand imi suna alarma dimineata as intra si sub pat…dar sunt matura si responsabila deci dau de doua ori snooze si injur o data in timp ce ma tarasc spre baie. Daca am bafta e libera ca azi dimineata, daca nu e imi fac portia zilnica de matanii sa se deschida usa curand. Si cand ies din baie vad patul si ma doare sufletul. Mi-e asa greu sa-l las singur acasa… L-as lua la servici cu mine ( m-ar scuti si de-o chirie ca oricum acolo petrec majoritatea timpului).

Azi am intarziat si eram pe fuga, ca mai tot timpul. Iar in fuga mea de copil somnambul, care abia vedea trotuarul, am ratat doua autobuze, urmand sa astept cam 10 minute pana la urmatorul. Bineinteles ca eram revoltata. Asa m-a invatat capitalismul. Timpul inseamna bani! Intarziam la un profit virtual …care probabil va ramane mult timp doar virtual :)). Eram agitata si nervoasa! Nu mergea nimic aparent. Dar la un moment dat mi-a intrat in ochi o raza de soare care parca vroia sa imi tina morala ca fac atata galagie (in gand) pentru niste autobuze. Asa ca m-am calmat putin si a venit autobuzul salvator. Ajunsa in statia in care trebuia sa schimb iar pustiu…iar galagie, iar nervi, iar m-am uitat la ceas pana am lustruit ecranul…

Intr-un final a venit 335-ul si urc nervoasa. Un domn care se juca de-a cersetorul m-a intampinat din usa cu un calduros „Mademoiselle! Bonjour!” . I-am zambit si mi-am gasit un coltisor dupa care urma sa inteleg ce era cu domnul in cauza. Dar inainte sa  analizez ceva l-am auzit povestind de Shakespeare, recitand poezii si indemnandu-ne pe toti din autobuz la un „gaudeamus igitur” general. Dupa care se intoarce si intreaba doamnele din jur daca au 10 bani. Si isi aminteste de mine. Toata lumea il refuzase pana atunci pe motiv ca nu au. Eu aveam si mi se parea inutil sa-l mint sau sa-l refuz. I-am dat 10 bani si a inceput sa-mi recite si sa ne povesteasca tuturor viata lui (reala sau inventata).

La penultima mea statie a urcat o doamna care l-a privit cu ochi critici si a carei expresie faciala era severa si acuta. Domnul insa i-a spus ca e foarte frumoasa si i-a facut din ochi, afirmand unul din marile adevaruri ale secolului XXI: suntem atat de preocupati de NIMIC incat uneori uitam sa zambim, uitam ca avem si optiunea asta integrata.

A fost atat de amuzanta toata povestea incat inca ma gandesc cat de gresita e uneori concluzia ca intarziem. Eu eram acolo cu un motiv. Eram exact acolo unde trebuia sa fiu intr-o miercuri dimineata…

Pentru ieri de maine

Dupa vreo doua luni de absenta am fost acasa in weekend. La norii mei pufosi si amintitile mele pline de savoare, la familia mea care m-a invatat sa fiu si la prietenii mei care dau sens acestui verb.

Am plecat vineri seara si pe la 00.00 eram in Iasi. Pe drum am admirat cea mai frumoasa luna noua desupra careia veghea un Luceafar stralucitor si jovial. Trebuia sa ma uit pe geam, pentru ca in vagon era cam putin spatiu si ma apuca hiperventilatul daca nu ma concentram pe altceva.

In Iasi m-a astepta una dintre cele mai bune si mai vechi prietene ale mele, care mi-a fost colega si acum mi-e mai mult sora. Ma bucur mereu sa o revad… Apoi a venit sa ma vada in gara o alta prietena si dupa ce ne-am hahait bine in gara am plecat spre casa.

Sambata am fost prin Iasi sa le cumpar alor mei cadouri si asta a durat pana pe la 3 cand ni s-a alaturat o a treia prietena si deja scria chef pe noi. Asa ca directia de deplasare a fost la MINE acasa. Ma asteptam sa fim doar noi cateva insa cand am ajuns am aflat ca e chef mare…si a fost. Dupa ce am delimitat teritoriul pustilor de cel al oamenilor mai in varsta sau mai seriosi, m-am integrat rapid in prima categorie si am inceput balamucul. Am dansat, ne-am batut cu perne, am facut misto unii de altii, ne-am tinut de 6 unii altora ca sa furam alcool (nu mult) sau ca sa se fumeze (se stiu ei care…nu zuzu? :D), ne-am batut cu frisca (si am curatat covoarele apoi 😛 ), dupa care ni s-a facut somn si cum dormeam toti intr-o camera am purtat tratative care, unde doarme.

Si cand era totul pregatit si ordinea stabilita a inceput partea a doua din balamuc. Cunoscandu-ne de mult (o parte) sau bine dar de curand (cativa) mistourile au ajuns departe. Si ca sa fie imaginea clara in camera eram 6 persoane dintre care: 2 baieti si 4 fete, iar din noi una din fete era insomniaca, una era minora si a furat alcool (cu mine), una vorbea rar dar cand o facea nu ne mai puteam opri din ras, eu care muream de frig (desi dormeam lipita de calorifer) dar savuram clipa, unul din baieti se tot legana intre cele doua fete intre care dormea iar al doilea – fratele meu – era hotarat sa nu ne lase sa dormim si mai pornea cate-un telefon fara fir cat sa ne ofticam.

A iesit ca la noi iar a doua zi la trezire a fost episodul trei: cine, ce-a zis prin somn? care a sforait? a cui era telefonul care s-a descarcat? cine a mai auzit telefonul? care a gemut? cum a ajuns zuzu cu un picior peste plapuma din moment ce era la mijloc? cine a auzit cum scartia saltea gonflabila care se atingea de calorifer si cine injura dimineata? care au dormit si care nu? pe cine doare capul :)) ?

Pot spune doar ca la gara cand a trebuit sa-mi iau la revedere si auzeam una din pustoaice spunand scheunat: „nu pleeecaaaa!!!!” nu ma tenta de nici un fel sa urc in tren si sa ma intorc la…putine. Dar lucrurile bune se savureaza in cantitati mici, asa ca…PE DATA VIITOARE dragii mei!!!

P.S.:am uitat sa mentionez ca inainte sa plec la tren am cules ghiocei…fiecare cum stia, unii cu frunze altii fara, unii in geci si 2-3 pulovere altii in pantaloni scurti ;)!

Miroase a suflete dezghetate

Sunt viziva si majoritatea informatiilor pe care le detin sunt stocate sub forma de imagini.

Cu greu pot insa sa ma desprind de acele amintiri de natura olfactiva care ma definesc:

mirosul de cozonaci copti in cuptor de bunica mea,

miorsul florilor de mar primavara,

zambilele din gradinita mamei,

mirosul de praf stins dupa ce ne udam prin curte vara,

mirosul dinaintea si de dupa furtunile de vara,

mirosul de floarea soarelui dimineata cand e inca roua…

Astazi in timp ce ma duceam la magazinul de pe colt am avut o senzatie ciudata. Era soare si caldut, astfel ca totul radia in jur desi de un gri depresiv. Pana si cele mai profunde ganduri mi-au scanteiat si imi reflectam zambetele in cele ale trecatorilor.

In drum spre birou mi-am dat seama ce era diferit: mirosea a … suflete dezghetate, a sentimente scoase de la naftalina si a zambete dezmortite, abia iesite din hibernare.