Tag Archives: arta

Viata ca forma de arta, partea aII-a

„As vrea sa fiu alaturi de tine!”giving-is-good

„As vrea sa fiu umarul pe care sa plangi!”

„As vrea sa te pot ajuta!”

„As vrea sa iti pot lua durerea sau sa o impartim…”

Eu nu vreau lucrurile astea… pentru ca cei care ma iubesc si pe care ii iubesc, cei care tin la mine si la care tin nu sunt niciodata departe.

Nu am nevoie de un umar pe care sa plang pentru ca daca o fac, va fi din mers…nu stau pe loc sa sufar, prefer sa ma opresc cand sunt fericita. Am oameni care sa ma imbratiseze, dar mai nou incerc sa admit ca fericirea e ceva ce castigi nu cersesti in doze mici…deci imbratisez eu atunci cand au altii nevoie. Nu cred ca poti fi vreodata ajutat daca nu te ridici tu mai intai sa te ajuti, altfel e ca si cum ai turna apa intr-un recipient spart sau ai picta cu acuarela in ploaie.

Si mai mult, nu vreau sa-mi impartaseasca ceilalti durerea ci fericirea, pentru ca raniti suntem cu totii insa fericiti putini ne mai amintim sa fim.

Lectia mea de viata…e viata insasi.

Anunțuri

Viata ca forma de arta – partea I

A trai„A se afla în viaţă; a exista, a vieţui.” (DEX)

A trai e perceput ca un gest/ act reflex. Traim pentru ca s-a intamplat sa aparem in aceasta lume si sa ne desfasuram in paralel sau consecutiv cu alte persoane. Dintre aceste persoane unii ne sunt convietuitori, altii predecesori si unii urmasi.

Prin traditie predecesorii se respecta, contemporanii de exploreaza/ exploateaza (in functie de filosofia fiecaruia de viata) iar urmasii se critica.

Din fericire putini vad continuitatea dintre cele 3 faze si putini se simt ca facand parte din acest act reflex global, din existenta generala.

A exista = „A fi, a se afla, a se găsi în realitate; a trăi, a se manifesta” (DEX)

Aici apare, asadar, o chestiune de nuanta. Nu toti cei care traiesc exista sau nu toti cei care exista traiesc. Tine de vointa si perspectiva fiecaruia. Traiesc pentru ca imi utilizez existenta ca o resursa inconstetabila si inalienabila si exist pentru ca stiu de ce si pentru ce traiesc, stiu spre ce ma indrept.

Sunt parte integrata a ciclului „te nasti-cresti-mori” doar ca realizez ca nici una dintre acestea nu se intampla oricum. M-am nascut pentru niste oameni care probabil au fost surprinsi de modul si rapiditatea cu care am crescut si cresc. Faptul ca totul se intampla repede nu insemana ca e un proces lipsit de directie: cresc pentru a creste, asa cum parintii mei m-au iubit pentru a putea iubi la randul meu oamenii, m-au invatat cum si ce sa invat din toate si mi-au dat puterea de a-i face pe altii puternici. De la prietenii/ prietenele mele am invatat diferenta dintre existenta si devenire, dintre a sprjini pe cineva si a-ti insusi libertatea cuiva si dintre a crede in cineva si a face oamenii raspunzatori de ce refuzi tu insuti sa vezi.

Si ca orice vietuitoare voi muri, dar din moment ce aleg cum sunt am deja certitudinea ca am ales cum nu voi mai fi candva. Lucrurile frumoase nu dispar niciodata, deci oamenii care iubesc sa traiasca pleaca dar nu mor.