In urma cu ceva timp intr-un context mai mult sau mai putin didactic mi s-a cerut sa scriu un eseu intitulat: „Cum ar fi daca am purta sufletele la vedere?”
Gandindu-ma la ce am scris atunci cred ca am renuntat prea repede la subiectul „culorile sufletelor”. Cred ca sufletele se imbraca cu sentimente si se accesorizeaza cu emotii si ganduri. Dar nimic din toate astea nu poate schimba culoarea sufletului. Un suflet e ca inelele care reflecta trairi (…si care stiu ca se bazeaza pe temperatura corpului).
Insa noi nu avem o singura traire si nu ne limitam la un singur sentiment, asa ca de multe ori sufletele noastre zac intr-o dezordine absoluta, abia zarindu-se de sub vraful de lucruri si emotii inutile. Ce rost are sa te temi de lucruri inevitabile sau sa suferi pentru oamenii care nu merita? Ce rost are sa inchizi in tine suferinte cand poti sa le exprimi? Ce rost are sa tii lucrurile bune doar pentru tine si sa zambesti singur(a)? Ce rost are sa iubesti discret daca ajungem cu totii sa iubim?
Toate astea ne inconjoara acum fara sa le vedem, dar le percepem si le transmitem in tot ceea ce facem. Eu fac ordine si am pastrat culorile frumoase, sincere. Si pe zi ce trece sufletul meu e mai frumos imbracat si e legat de emotii simple dar puternice, de ganduri bune si de durata, de astazi!
Al tau ce culoare are?
I'm blogging it! 