tot ce avem e prezentul

Intr-o zi, langa tronul tatalui timp se inchina sfios fiul sau, optimismul.

„- Tata, indraznesc sa iti inchin gandurile si inima. Sunt legat de tine asa cum apa e legata de izvorul sau!” spuse baiatul cu vocea tremuranda.

Batranul, in a carui ochi se citea intelepciunea intregii umanitati, lasa o mana plina de afectiune si totusi de o forta neasteptata pe umarul fiului sau.

„- Ce pot face pentru fericirea tatalui meu?”

„- Fiule, cred ca esti suficient de matur sa iti incredintez darul meu cel mai de pret: prezentul!”

„- Prezentul? De ce e prezentul cel mai de pret? Ai o imparatie la picioare!”

” – Pentru ca in prezent sta intelepciunea de a fi mereu prin clipa de acum, pentru ca prezentul e tot ce ai sigur. Eu sunt trecutul si nu pot decat sa ma intorc la ce fost si m-a creat. Copii tai vor avea la randul lor parte de un prezent, dar acesta este viitorul tau pe care trebuie sa il castigi si nu ti-l pot darui. PREZENTUL insa…prezentul e puntea catre sufletul tau si ceasul care bate mereu in avantajul celui care stie sa traiasca.”

„- Si ce sa fac cu prezentul tata?”

„- Sa nu-l lasi sa se transforme in trecut inainte de a fi fost pretios cu adevarat pentru tine! Pentru ca tot ce avem cu adevarat este PREZENTUL…”

Pentru toate diminetile noastre

Pentru toate zilele in care ne pierdem in planuri si vise, pentru toate momentele in care inchidem ochii vrand sa salvam senzatia pentru un „mai tarziu” necunoscut si pentru toate diminetile noastre inchin o clipa de fericire.

Vorbeam intr-un post trecut de senzatii si fericirea din lucruri mici. Acum ma gandesc si la fericirea din lucruri mari si cat de norocosi suntem unii ca avem in fiecare dimineata un inceput frumos, pe care il putem trai din plin cu ochii deschisi…sau inchisi, cu inimile tremurande sau pline de elan, dar numaidecat cu sufletul deschis.

Sunt zilele noastre, sunt orele noastre, sunt clipe si secunde pe care o sa le visam mai tarziu, la care ne vom intoarce peste ani cu ochii plini de aceeasi scantei de fericire, pentru ca emotiile de acest gen nu se uita si nu se pierd niciodata.

Cel mai bun exemplu sunt mamele noastre. Ele ne povestesc cu aceeasi lumina in ochi, cu lux de amanunte si voce calda si plina de entuziasm ziua in care ne-am nascut. Sau bunicii care retraiesc ziua casatoriei lor cu un zambet nostalgic si notele vesele ale unui inceput de poveste.

Pentru toate diminetile noastre si pentru zilele care incep acolo e pacat sa nu ne bucuram unii de altii si de bunatatea din fiecare, sa nu zambim si sa nu fim fericiti ca putem fi martorii unor clipe care niciodata nu se repeta.

Iubire algebrica

Mi se pare extrem de interesant faptul ca atunci cand ma incearca senzatia ca nu pot pastra nimic, ca toti se perinda pe langa mine reactia mea este aceea de a recurge la clasicul subiect al singuraticilor: iubirea. Sper de fiecare data la o poveste a mea asa cum simt ca ar trebui sa se scrie si nu asa cum s-au scris deja. Suntem unici si totusi asemanatori, deci impartasesc visul la o poveste dar detin dorinta de a o particulariza pana la mistificare.

Experienta m-a invatat insa ca nu intotdeauna ceea ce iti doresti e ceea ce iti trebuie. De aceea invat acum cu greu sa cer lucruri simple. Ma straduiesc sa iau atat cat mi se ofera si sa pastrez doar cat imi este absolut necesar. Restul las sa se intoarca la cei ce daruiesc, in lipsa unui schimb veritabil.

Sunt o persoana comuna, poate mediocra, dar asta nu ma face mai putin complicata. Din contra, am atat de putine cunostinte incat tind sa cred ca daca insist si meditez asupra lor sau daca analizez o problema pana la suprasaturare voi fi mai inteleapta. (Dovada erorii de rationament sta in faptul ca repet mereu aceleasi greseli…)

Acest lucru se intampla si cu subiectul de fata. Refuz sa despart modul in care iubesc sau voi iubi de cel in care sunt sau vreau sa fiu iubita, intrucat rezultatul ar consta intr-o serie interminabila de variante si variabile.

Din acest motiv definesc iubirea in sensul relational, iar in cazul meu e un calcul algebric:

daca EU = XZ sau multiplu de XZ => EL = XY sau multiplu al acestei valori (niciodata EL nu va fi echivalent cu XZ intrucat nu caut identitati similare, nu incerc sa ma regasesc in altii intr-un circuit al autosuficientei).

Astfel relatia se defineste in felul urmator:

XZ/XY= Z/Y

si sentimentul unui X pe care il impartasim, al unui X care ne simplifica si ne uneste.

On love at 1000 degrees Celsius

Love is probably one of the most complicated customs humanity has invented.

We are taught to love simply, totally, passionately, humbly, open-mindedly, supportively, in a manner that would help the other person, called partner, grow and blossom so that you could continuously provide each other the hoped/ dreamed happiness.

We are also taught that love involves some rough seas, but true love (as if we knew very well what love is so we can make it TRUE and FALSE) can survive everything.

We watch movies, cartoons, videos or read books and poems that speak about this fantastic love we all grow to hope for… the way younger Amerindian tribe members used to dream to adulthood.

And we grow up and look for IT, and search madly for that partner, for that soul mate and categorize relationships into IT or NOT IT, wonder every time we start a new relation if HE/ SHE is THE ONE…

Love has a whole mythology of its own and even in a time so non-sacred when the most important Gods are wealth and money we believe in IT, in prince Charming and/ or Cinderella, in the two souls that perfectly match each other.

What if it’s just a myth and a lot of compromises?

Love is for me the thing that makes my head boil and get every particle of my body under a huge pressure. Love is what drives me crazy not what educates me, it’s what makes me want to run around not what makes me want to lay down. Love is happiness and fun, is the harmony each needs not the harmony we all should accept. Love is energy and a perspective.

Prince Charming can take his fairy tale character and go look for a Cinderella. I don’t want just affection and protection. I need a feeling that boosts the simple joy of waking up in the morning, something that replaces coffee and makes me enjoy sunrises and sun dusks, the feeling that wraps me around when I have succeeded something and have a person next to me who can take as much pleasure as I do in the success.

But I have to be able to offer this person the same satisfaction and unique harmony otherwise is just another superficial fairytale with little flavour and a lot of lines.