Category Archives: Made in Romania

I’m talking it up

Daca de-a lungul timpului m-am jucat cu diverse cuvinte si emotii, acum am horatat sa iau treaba mai in serios. De aceea, incepand de pe 14 mai am lansat programul de dezvoltare „Talk it up!”. Dupa cum sugereaza si titlul este un program adesat celor pasionati de discursuri si prezentari in/cu public.

Programul este gandit pe trei niveluri de „dificultate”, pornind de la abilitatile de baza, trecand prin faza intermediara si apoi sa rupem gura targului ca niste avansati care suntem…sau vom fi. 😉

In perioada 14 mai – 18 iunie vor avea loc cele trei workshopuri de basic „Talk it up!”, iar in luna urmatoare faza intermediara.  Pentru avansati ne-am gandit la o surpriza, dar vedem cat de generoasa va fi vara cu noi.

Asadar, va astept cu draga inima sambata aceasta (28 mai) sau pe viitor, mai ales ca workshopurile de start sunt doar 50 de lei si vor fi intr-o salina articificiala, iar eu va promit ca va fi distractiv…din ce in ce mai distractiv. 😀

Cei interesati sau dornici de informatii suplimentare pot lasa comment pe blog sau pot cauta evenimentul pe Facebook si au acolo datele mele de contact.

Anunțuri

gasca mea e RAZNAAAA!!!

Uite, ei sunt o parte mica din oamenii care alcatuiesc cea mai tare gasca ;)!

Omu’…cat traieste-nvata!!!!

Tamplarie si PR

De maine ma ocup de tamplarie daca in PR nu mai merge treaba!!! :))

EU in 99 de adevaruri

Am primit de curand o leapsa asa ca mi-a venit randul sa scriu 99 de adevaruri despre mine:

1. Marele meu talent e acela de a-mi alege prietenii;

2. Iubesc culoarea cerului senin din primaverile tarzii;

3. Norii albi si pufosi sunt taramul meu de basm preferat;

4. Primul meu mobil a fost un Alcatel pe care l-am luat din banii mei;

5. Nu m-au pasionat niciodata gradele.

6. De aceea tin minte ca am fost din greseala sefa de clasa un an;

7. Vorbesc muuuulllt cand vreau…

8. si putin cand NU trebuie;

9. Majoritatea lucrurilor bune mi se intampla accidental;

10. M-am mutat de 3 ori anul asta;

11. Sunt deschisa spre introspectie;

12. Accept criticile cand vin ca o completare si nu ca o corectare a ceea ce sunt.

13. Apreciez hotararea in oameni;

14. Am incredere in oameni;

15. Mi-e insa foarte teama de maidanezi;

16. Nu imi place sa stau foarte aproape de pisici deci as prefera sa cresc un catel;

17. Sunt o fire suportiva (cred) :P;

18. Ma indragostesc greeeu…

19. Si ajung sa iubesc si mai greu;

20. Dar cand se intampla sa iubesc se vede in tot ce fac;

21. Sunt pur afectiva in relatiile de prietenie;

22. Dar tind sa fiu foarte rationala uneori in relatia de cuplu;

23. Iar asta pentru ca atunci cand ma implic in relatie vreau sa o fac sa dureze, si cad fara sa vreau in latura analitica;

24. Empatizez…uneori atat de tare incat daca imi descrii cum te doare stomacul in 5 minute sufar de aceeasi durere;

25. NU cred in branduri (ca imagine) decat in foarte putine cazuri;

26. Iar in acele cateva cazuri cred in puterea de idetificare si nu in puterea de reprezentare.

27. Cred insa cu tarie in culturi si valori (fie ele organizationale);

28. NU ma ofer ca spatiu publicitar!

29. Nu ma consider materialista;

30. Apreciez totusi rolul sigurantei financiare;

31. Sunt mofturoasa la mancare;

32. Sunt o fire dificila;

33. Imi plac oamenii sinceri si directi;

34. Cel  mai mult apreciez in ceilalti simtul umorului, sesibilitatea si creativitatea;

35. Pana in prezent am locuit in 10 locuri,

36. Urmand sa ma mut in al 11-lea (asta excluzand casa parintilor mei);

37. Nu ma grabesc sa fac lucrurile care imi plac, din contra le savurez;

38. Poate de aceea a fost o greseala sa incerc un curs de citire rapida (nu mai avea nici un farmec experienta lecturii);

39. Citesc rar dar cand o fac absorb tot ce pot de la emotii la idei;

40. Imi place sa  scriu din cand in cand…majoritar eseistica;

41. Rar mai scriu poezii;

42. Vreau sa public propria mea carte intr-o zi;

43. Acest blog e un exercitiu in aceasta directie…

44. Si o versiune de jurnal creativ;

45. Culorile mele preferate sunt bleu ciel, violet si uneori rosu.

46. Cand eram mica dresam ratuste;

47. Sunt din zona Moldovei;

48. Am crescut la tara pana pe la 11 ani;

49. Am facut vreo 3 ani de Karl Popper (dezbateri);

50. Am terminat un liceu teoretic;

51. Profil filologic;

52. Sunt nitel claustrofoba;

53. Devin isterica in apa cand nu mai simt pamantul sub picioare;

54. Imi place totusi sa ma balacesc…nu pot spune ca inot inca;

55. Impletesc putin;

56. Desenez si mai putin;

57. Imi place sa cant…si cred ca numai eu sunt fericita cand fac asta :P;

58. Vreau sa ma inscriu la dansuri sportive;

59. Vreau sa invat sa cant la chitara;

60. Imi place sa calatoresc, in special in gashca sau cu persoana iubita;

61. Am incercat un an de arte martiale;

62. Si ma bucur ca am facut-o;

63. Am fost voluntara in diverse contexte timp de aproximativ 4-5 ani;

64. Sunt in Bucuresti de 4 ani;

65. Prima si singura  mea iesire din tara a fost in Grecia;

66. De tara asta ma leaga multe si cumva simt ca ma reprezinta (bine, mai putin conflictele actuale);

67. Imi place sa fac lucrurile prin propriile mele forte;

68. Pentru ca imi place sa cred ca sunt o luptatoare,

69. si atunci cand sesnul luptei e victoria sunt capabila sa o obtin;

70. Accept greu ajutor

71. pentru ca nu-mi place sa am datorii

72. sau sa renunt la ideea ca sunt intr-un anume fel propria mea creatie.

73. Anul acesta am organizat (doar organizat) o conferinta de presa;

74. Un training/ eveniment de o zi;

75. Si prin asta am acumulat enorm pe plan profesional;

75. M-am operat de apendicita in iulie…

76. de ziua mea:);

77. Am iesit dintr-o relatie;

78. Am intrat intr-alta;

79. Mi-am demisia prin martie;

80. M-am angajat undeva prin septembrie;

81. Mi-am dat licenta in iunie;

82. Sambata (20 Decembrie) ma mut a 4a oara anul asta;

83. Tot anul asta am mancat smochine crude prima data;

84. Mi-am batut recordul cu ora cea mai tarzie in care plec la birou (2am);

85. Mi-am petrecut prima vacanta de vara, dupa mai bine de 4 ani, acasa;

86. Mi-am regasit prieteni;

87. Mi-am facut altii noi;

88. Mi-a nascut o foarte buna prietena;

89. Mi-am recastigat o alta.

90. Cea mai veche prietena a mea este din Iasi;

91. Majoritatea dintre cei mai buni si :cu vechime” prieteni este  tot acolo;

92. Parintii mei locuiesc la 5.5 h de mers cu trenul si inca ~ 1h cu autobuzul;

93. Restul familiei mele e la distante ce variaza intre aceste 6 h in timpi de calatorie si cateva zile;

94. Iar persoana iubita e la cateva mii de km distanta;

95. Initialele mele sunt AMT;

96. Ma bucur ca m-am nascut in Romania;

97. Iubesc diminetile tarzii si gadurile dezordonate;

98. Cred in scopul fiecarei existente si lectia aceleiasi;

99. Iar maine sunt convinsa ca lista aceasta va arata cu totul altfel pentru ca adevarul e ceea ce vrei sa crezi.

JustDan …noroc ca nu mi-ai dat o leapsa cu 1001 orice ca imi faceam blog separat pentru asta…nu ca nu m-ar fi batut gandul si cu postul asta ;).

Calatoriile cu trenul si bildungsroman

Despre CFR probabil nu are nici un rost sa pomenesti alaturi de un defect pentru ca e pleonasm. Nu stiu ce e bine defapt legat de tot ce inseamna transport in comun romanesc, fie ca sunt trenuri, autobuze sau RATB.

Acum cateva weekend-uri (ia timpul summit-ului) am fost acasa, in Moldova si daca la dus a fost plin dar macar am avut unde sta cand m-am intors a fost…sa razi cu plans. Inca unul din episoadele alea in care ma intrebam de ce se amuza Dumnezeu pe seama mea? Erau toti ingerii la datorie si m-a vazut pe mine mai la indemana? Si ma intrebam cums-ar chema calatoria asta daca in cazul Vitoriei Lipan era una „initiatica” pentru ca pe ea nu a confundat-o nimeni cu presul, bara, stergator de pantofi etc etc?

Dar ca sa fiu mai explicita: Duminica ora  14.30-14.45 subsemnata si fratele meu mai mare eram in gara in Bacau in asteptarea unui bilet spre Bucuresti in rapidul care trebuia sa plece pe la 15.30. Nu am putut lua bilet inainte pentru ca nu stiam cand ma voi intoarce asa ca era suspans general in legatura cu locurile.

Pe masura ce avansam auzeam bucatele de mesaj: „pana la Adjud doar!”, „nu avem locuri decat pana la Adjud!” si dupa 10 minute am receptionat stupefiata urmatoarele: „In rapidul care pleaca spre Bucuresti la ora 15.30 nu mai sunt locuri decat pana in Adjud.” Nitel palida ma intorc spre fratele meu si il intreb cu jumatate de glas:”Si Adjudul cat de departe/aproape e? Cam cat fac pana acolo?” in conditiile in care pana in Bucuresti faceam ~ 6 ore. Si raspunsul a rezonat pe sistemul „fara numar, mar, ar, arrr” ca jumatate de ora.

POFTIM?!!? Deci eu am bilet pentru jumatate de ora plus biletul FARA LOC de 6 ore?!(adik imi cumparasem deja cele 2 bilete…si abia apoi ma intrebam de ce sunt doua si ce ma fac 5h jumatate…dar trebuia sa plec atunci)

Si am urcat in tren…am mers linistita pana in Adjud…m-am ridicat acolo…mi-am luat bagajul de sus ca sa fac loc pe unul dintre scaune pe care erau bagaje unui copil si AM STAT IN PICIOARE PE CULOAR restul de timp. Dar nu numai eu. Ci inca muuuuuuuuulti oameni care m-au obligat prin numarul lor sa ma catar si sa stau deasupra gentii pe bara de care ar trebui sa te tii cand te uiti pe geam.

Iar cand am coborat au inceput toti sa se scape pe ei si si-au sters toata incaltamintea de mine sau m-au calcat drept urmare m-am urcat la loc.

Dar culmea ironiei. In compartimentul din care plecasem eu un scaun era ocupat cu…o gentuta pe care ar fi putut-o tine respectivul in brate. iN schimb el a refuzat sa faca asta iar eu ma cataram pe hol.

Si mirosea…gen sadwish: intre doua  „arome”de toaleta una de transpiratie sau jeg! Si cand nu era cald de ne dadeam duhurile era frig de ne tineam de genti si mai era si un geam deschis prin care m-a plouat o bucata din drum.

URMAREA: Luni noaptea m-am internat la Victor Babes cu febra 40.

DE STRIGAT LA CER: Doamne, de ce nu mi-ai zis ca o sa fie ca in caruta ca imi luam si eu biciul de acasa?!

MORALA: CFR vine de la Cati Fraieri Rezista?

Fericiti fara sa stim

Sfarsitul saptamanii trecute m-a facut sa realizez unul dintre marile adevaruri romanesti: suntem fericiti fara sa stim si ne tot dam picioare in stomac unul altuia ca sa meritam mantuirea sau fericirea aia mica si de scurta durata, care vine la pachetele frumos colorate!

Multi dintre romani spun ca Romania e pre scumpa, prea aiurea, nu merita si nu o sa merite atentie fiindca nu va ajunge niciodata sa se compare cu restul tarilor europene.

Poate, dar comparatia este o chestiune de complex national. Noi nu suntem „alte tari” ci suntem o fosta tara comunista cu oameni care uita de multe ori ca au fost construiti cu optiunea de a zambi si isi amarasc singuri zilele, uneori resemnandu-se alteori prin a se complace. Suntem mici pe harta unui continent mic deci la nivel mondial suntem aproape insesizabili. Dar cum e o zicala pe care o invata copiii pentru a nu dezvolta complexe „Nu conteaza inaltimea ci conteaza istetimea!”.

Am fost in Poiana Brasov pentru 3 zile si am fost surprinsa sa vad cat de frumoase sunt locurile si cat de frumosi sunt oamenii din locurile alea care au un fel al lor de-a fi, pe care nu-l perturba nici un turist si nici o alta nationalitate intrucat universul lor e undeva in adancul gadurilor scufundat printre grija zilei de maine si a orei care vine. Sunt oameni care nu au uitat ca au suflet si nici cum sa si-l bucure.

Insa putini dintre ei ar spune ca sunt fericiti. Ar spune ca zilele trec cu bune si cu rele, mai lent sau mai repede, fiecare in legea si ritmul sau. Ar sti sa-ti spuna ca nu e rasarit ca pe-acolo cand se scurge de-odata un val de raze de peste creasta muntilor iar ploile sunt repezi si aprige ca si oamneii locului. Toate au insa in ele o fericire a lor care te srtiga si te trage de maneca. Venind din Bucuresti m-a invaluit vraja lor ca mai apoi sa ma agat cu incapatanare de ea, desi zgomotul infernal al claxoanelor si injuraturilor idn Bucuresti te fac sa te intrebi cum dorm oamenii uneori, fara magia asta a fiecarei zile si a fiecarui rasarit in roua.

Mizez acum pe faptul ca daca exista fericire undeva poate si altii o gasesc pe a noastra. Poate magia fericirii e tocmai secretul pe care mama natura il tine ascuns printre munti, firicele de iarba, alei, strazi mai mici sau mai inguste, autostrazi aglomerate, reclame luminoase, note muzicale care ricoseaza cu obstinatie de peretii blocului (sau de timpanele vecinilor) si printre toate lucrurile mici care construiesc mica noastra fericire.

Si lucrurile mici fac lucrurile mari!

De ce mi-e bine in Romania?!

Cel putin o data pe zi aud pe cineva spunand: Romania este o tara naspa, e urat, sunt oameni rai, sunt bani putini etc, etc.

Am descoperit acum ceva timp ca mie mi-e bine asa si aici. As putea sa locuiesc in Grecia (care e tara mea de suflet, ca fiecare dintre noi trebuie sa viseze la ceva) sau in Spania si sa am mereu plaja aproape. Cum ar fi sa ies de la munca si sa ma duc sa ma intind pe plaja in loc de canapeaua mea de-acasa? Cum ar fi sa ma odihnesc ascultand sunetul valurilor in loc de cel al traficului infernal din Bucuresti?

In mod surprinzator raspunsul meu e: ar fi aiurea! De ce?! Pentru ca de la prea multe dulciuri faci diabet. Adik atunci cand ceva iti este oferit constant fara sa faci eforturi prea mari sa il/o obtii vei lua lucrul respectiv ca si cum ti s-ar cuveni de drept si in loc sa te bucuri de acesta vei ajunge cu timpul sa il ignori si sa visezi la cu totul altceva.

Mi-e bine, asadar, in Romania pentru ca daca as fi avut totul as fi vrut numai imbecilitati. Daca as fi trait in America as fi crescut fara notiunea de cultura in adevaratul ei sens, daca as fi trait in Occident nu as fi invatat decat sa critic si as fi uitat sa admir macar putinul din toate, daca traiam in India as fi fost prea nostalgica, China m-ar fi facut sa ma multumesc cu putin, Rusia m-ar fi facut aspra si neinduratoare.

Romania m-a facut insa visatoare, poate dezordonata in idei dar organizata in practica. M-a facut idelista, uneori naiva dar …nici pesimistii nu o duc mai bine :). Am invatat ca majoritatea lucrurilor sunt frumoase cand le privesti ca spectator, asemeni unui spectacol de care, atunci cand il vei organiza, nu te vei putea bucura pe de-a-ntregul. Romania m-a invatat ca esentele tari vin in sticlute mici si ca daca o sa-mi traiesc viata acuzand orasul, tara, oamenii o sa sfarsesc a fi o nulitate ca toti ceilalti care judeca dar nu fac nimic.

In plus romanii au un simt al umorului deosebit. Nu am mai cunoscut pe nimeni, de nici o nationalitate, care sa poata face haz de necaz ca noi. Cine mai buseste in ras cand vede ca a aparut (inca) un sant in mijlocul uneia dintre cele mai circulate artere din Bucuresti, cine s-ar mai amuza ca o renumita agentie de asigurari a avut un geam spart timp de mai mult de jumatate de ani si cine ar putea asista la toata lupta in noroi la care participa personalitatile politice cu laturile lor…usuratice (si nu fac in nici un caz referire la femei) cu atitudinea unor copii mici pe care parintii ii duc la circ.

Mi-e bine in Romania pentru ca sunt capabila sa aleg in cunostinta de cauza!