Tag Archives: lectii de viata

aripi celor care stiu sa spere

Gandurile mele se plimba de cateva zile pe o rama… cu siguranta au cules si ultimul firicel de praf de acolo, de aceea le simt mai grele si mai neputincioase.

Ma tot intreb care o fi motivul pentru care nu vor sau nu pot sa iasa de-acolo, motivul pentru care se lovesc in mod repetat de marginile ei, motivul pentru care patineaza  zilnic pe aceeasi sticla…

Si pentru ca nu le pot scoate de-acolo sutn nevoita sa port la randul meu cu mine aceeasi rama, acelasi cadru dreptunghiular care pare sa-mi incadreze toate gandurile, bune sau rele. Simt ca am purtat aceasta forma cu mine toata viata si totusi abia acum am constientizat constrangerile sale.

Pana astazi cand, in loc sa o iau cu mine, m-am oprit pentru a incerca sa-mi inteleg gandurile. Incercand sa le scutur de praf am vazut ceva dincolo de sticla…

Gandurile mele nu erau captive intr-o rama ci marcau o fereastra pe care viata mi-o lasase cu un scop. Cand voi fi suficient de puternica imi vor creste aripi ce ma vor purta dincolo de limite si sticla. Tot ce trebuie sa fac e sa cred si sa…sper.

de pe cer

Cand eram mica imi puneam dorinte la stele cazatoare si daca nu ma insel mai toate mi s-au indeplinit.

Dupa care am aflat dintr-un film ca exista si varianta in care toti avem o stea norocoasa…si m-am chinuit teribil sa-mi aleg o stea si sa o tin minte. Asa ca din cand in cand ma uitam dupa ea si speram sa functioneze macar la fel de bine ca si cu mai rarele stele cazatoare. Intr-un fel, steaua mea era un semn de stabilitate, dupa care am tanjit intotdeauna.

Dar nu a functionat…pentru ca dupa scurt timp am uitat de „steaua mea norocoasa”, astfel incat tot la stele cazatoare imi pun dorinte si astazi.

In viata am aflat ca fac la fel si probabil nu sunt singura. Imprumutam valori, care nu ne definesc, doar pentru ca le apreciem si le gasim utile, fara a intelege ca le avem noi insisi sub alta forma. Peste ani insa acumulam frustrari sau renuntam cu usurinta la ele pentru ca defapt nu ne defineau, nu ne caracterizau …poate nici nu ni se potriveau in acea forma. Si atunci ne gandim ca am gresit tot drumul pana acolo sau luand exemplul de mai sus, incepem sa credem ca n-avem noroc indiferent daca e stea cazatoare sau daca e pe cer in fiecare noapte.

Nu e norocul cel care ne lipseste si nu am gresit drumul. Singurul lucru pe care il facem gresit e ca nu privim dintr-o perspectiva potrivita.

Ca sa vezi stelele sau ca sa ajunga ele sa-ti poarte noroc e nevoie neaparat sa nu uiti niciodata ca ele sunt pe cer. Deci ca sa gasesti ce-ti lipseste trebuie sa cauti acolo unde crezi cu adevarat ca se poate afla acel lucru, dar sa vezi totul prin prisma proprie. Daca vei vrea sa vezi lucrurile cum ti le descriu altii risti sa te pierzi intr-un lung sir de insatisfactii pentru ca nu va fi nimic identic si te vei multumi cu asemanari insuficient de convingatoare pe termen lung.

Morala numarul 1: Indiferent daca iti cauti steaua norocoasa sau stele cazatoare, bucura-te ca nu ai uitat unde sa le cauti si sa te uiti din cand in cand spre cer.

Morala numarul 2: Nu incerca sa lustruiesti cerul ca sa sclipeasca stelele mai puternic. E imposibil! Ba mai mult, e inutil!!! Daca nu ti se pare ca ar fi in tot cerul ceva suficient de stralucitor atunci e clar ca te uiti dupa stelele altcuiva.

your souls…your LIFE

On Marriage

Kahlil Gibran

” You were born together,
and together you shall be forevermore.
You shall be together when the white wings of death scatter your days.
Ay, you shall be together even in the silent memory of God.
But let there be spaces in your togetherness,
and let the winds of the heavens dance between you.
Love one another, but make not a bond of love:
Let it rather be a moving sea
between the shores of your souls.
Fill each other’s cup but drink not from one cup.
Give one another of your bread but eat not from the same loaf.
Sing and dance together and be joyous, but let each one of you be alone,
Even as the strings of a lute are alone
though they quiver with the same music.
Give your hearts, but not into each other’s keeping.
For only the hand of Life can contain your hearts.
And stand together yet not too near together:
For the pillars of the temple stand apart,
And the oak tree and the cypress grow not in each other’s shadow.”

in timp…dar din pacate doar in timp

Se spune ca nimic nu e cu adevarat intamplator in viata unui om, ca toate se leaga intre ele daca stii cum sa le privesti …iar uneori trebuie sa fii intr-un anumit punct pentru a putea vedea aceste lucruri.

Nu intamplator, asadar, prin liceu am dat peste urmatorul fragment de Jorge Luis Borges care a insemnat si inseamna destul de mult pentru mine:

„Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri …si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…

Respectul meu celor care se ghideaza deja dupa astfel de principii!

va recomand un tratament…pe linia lui 34

Sunt treaza! Sunt foarte treaza!!!

Dar acum aproximativ doua ore nu eram… asa cum nu sunt de obicei dimineata. Mie imi plac diminetile tarzii, invaluite in aburi de cafea, in care ma trezesc infasurata intr-un cearsaf  fin si moale, cand n-am nici o alarma care sa imi aminteasca inevitabilul program de lucru.

Asadar, cu restul diminetilor ma impac mai greu…si „limbeduzesc” pana ajung la cana mea de cafea care de obicei ma asteapta la birou.

De cele mai multe ori insa ma trezesc sub impactul momentelor de tip Caragiale sau… scoase din versurile celor de la Parazitii, care au loc in RATB. Desi am spus-o de multe ori, tin sa repet ca sunt una dintre persoanele idealiste care inca mai cred in umanitate si poate pentru ca vreau sa cred cu atata indarjire reusesc sa o gasesc acolo unde sunt si contexte antitetice.

In ultimele cateva zile uitasem ca traiesc pe Pamant, inconjurata de alti oameni, eu fiind si-asa suficient de aeriana :P. Tot in ultimele zile…ca in ultimii ani…ca de cand ma stiu defapt, oamenii blameaza oameni si la sfarsitul zilei constatam cu stupoare ca ne-am umplut unii pe altii atat de tare de … „bunavointa” incat nu ne ramane decat sa spunem ca traim intr-o tara de …”binevoitori” :D.

Uitati-va mai bine data viitoare atunci cand judecati pentru ca langa cel care tipa sta de multe ori cel care asculta si invata, langa cei care blameaza stau cei care respecta, langa cei care jignesc sunt cei care descurajeaza aceste comportamente…dar pentru ca noi vedem uscaturile uitam sa incurajam oamenii care fac sau pot face ceva bun.

Si va invit la un tratament pe linia lui 34: aici oamenii tipa, se imping, se jignesc, nu isi respecta drepturile si uneori nu se respecta nici pe ei insisi DAR in acelasi tramvai sunt oameni care cedeaza locuri, care respecta si ajuta batranii, oameni care inca mai cred in oameni si aleg sa-si spuna povestile de viata unor necunoscuti, oameni care descurajeaza stridenta sau lipsa de respect fata de altii si de sine, oameni care inca mai cred ca poate fi bine prin propriile lor forte…fara sa ceara nimic, fara sa spuna nimic.

Daca nu mai credeti in oameni, asadar, e doar pentru ca ati uitat cum se face acest lucru si ati uitat sa ii cautati. Dar e in regula pentru ca se trateaza si va recomand, in acest scop, cateva calatorii pe linia tramvaiului 34.

Optimism de (sub)cultura

Traim intr-o perioada in care valorile sociale sunt puse destul de frecvent in spoturi publicitare, cu scopul de e vinde un produs, de a creea solidaritate in jurul valorilor pe care acesta le promoveaza sau pentru a construi „statut” acolo unde nu exista si anume in mintea unui anumit segment din publicul tinta.

Traim cu siguranta intr-o perioada a manipularii si a desensibilizarii continue. In realitate, tocmai aceasta desensibilizare a facut din manipulare un proces de auto-persuadare. NU cumpar ceva pentru ca o campanie ma manipuleaza sa o fac (manipularea implicand absenta unui act constient) ci, in cel mai bun caz, pentru ca imi spun ca pot accepta mai usor tehnicile si tentativele „manipulative” ale unui  produs/ serviciu decat ale altuia.

Dincolo de aceasta dezbatere perpetua despre persuasiune si/ sau manipulare, ma amuza – asa cum amuza comediile in care dupa ce rad timp de 120 de minute raman la sfarsit cu un gust amar si o morala dureroasa – identitatile superficiale si valorile culturale contrafacute.

Sunt, asa cum am mai spus si in alte posturi, o fire … hai sa-i spunem nationalista. Sunt mandra ca m-am nascut in zona si tara in care m-am nascut, sunt mandra de oamenii care mi-au devenit prieteni si de ce mi se pare reprezentativ pentru aceste locuri/ grupuri.

Si vazand ca la noi cultura se reflecta mai mult pe sticla decat in viata de zi cu zi, am ales sa ma includ intr-o subcultura. O subcultura a oamenilor care cred in potentialul lor si al notiunii de „romanesc”, oameni care dezvolta intai si abia apoi isi permit sa critice, oameni care cred in oameni…

Si poate sunt doar naiva si idealista, dar perspectiva asta mi se pare mai utila decat o permanenta critica. E ca si cum ai alege sa vezi lumea prin niste geamuri mizerabile si te tot plangi ca nu se vede nimic frumos sau le stergi si le pastrezi curate ca sa poti vedea primii muguri si primii fulgi de nea.

Si diferenta intre cele doua geamuri nu e curtea in care se afla (a mea sau a vecinului) ci respectul pentru mine insami si pentru ceea ce e dincolo…

One tip for the future – Kurt Vonnegut

Am vazut acest video cand eram in anul intai de facultate si inca de atunci rezoneaza in colturile constientului si, probabil, subcontientului meu.

In ultima vreme insa e din ce in ce mai prezent in ceea ce fac. Poate pentru ca am descoperit secretul „sunscreen” sau pentru ca e foarte realist si educa mai mult decat comportamente: educa perspective.

Merita urmarit atent si pana la final, dupa care astept comentariile voastre: