Tag Archives: perspective

badluck is still luck

Luck is, and always has been, a matter of perspective. Represented by unlucky numbers or weird habits and superstitions badLUCK has nevertheless the word luck in it.

How many of you ever wondered why that is as it is? It might be from the limited creativity of the people who have invented this word of from the fact that badluck comes as an apparent lack of luck or from the wrong type of luck.

I once read a prayer that was resuming the idea that we sometimes ask from God not what we need but what we want, and we get upset when the result is not what we asked for and therefore miss the meaning of the experience itself by complaining.

Yesterday I had some sort of badluck but I’m sure it’s only the angle that makes it look bad. So I have now decided to switch angles and not moan about the whole of yesterday.

teoria turmei de…neuroni

Revin cu un post pe care il datorez unei geniale prietene si…colege de banca :D, dar si unei nopti cu lichior de visine.

Ei bine nu am stiut niciodata ca bautele pot fi ataaaat de educative. Dar la ultima Tisa m-a invatat o teorie utila pentru gandirea intregii umanitati. Ei bine teoria ei e o analogie intre o turma de bizoni si o turma de…neuroni.

Teoria turmei de bizoni spune ca membrii turmei isi vor adapta ritmul la cel mai lent dintre membrii sai. Dat fiind ca pradatorii vor prinde intotodeauna cel mai lent memebru al turmei inseamna ca aceasta isi va mari constant ritmul, penultimul membru fiind mai rapid decat ultimul.

Daca alcoolul et al disctrug neuronii cu siguranta ii va distruge pe cei mai lenti dintre ei, asadar si creierele noastre vor fi mai eficiente.

Bineinteles, aceasta teorie porneste de la prezumtia ca noi toti avem o turma de neuroni…ceea ce e relativ si ca procesul de selectie e periodic nu permanent. Oricum, pe noi doua ne-a ajutat sa dormim noaptea si…sa bem ziua =))!

in timp…dar din pacate doar in timp

Se spune ca nimic nu e cu adevarat intamplator in viata unui om, ca toate se leaga intre ele daca stii cum sa le privesti …iar uneori trebuie sa fii intr-un anumit punct pentru a putea vedea aceste lucruri.

Nu intamplator, asadar, prin liceu am dat peste urmatorul fragment de Jorge Luis Borges care a insemnat si inseamna destul de mult pentru mine:

„Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri …si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…

Respectul meu celor care se ghideaza deja dupa astfel de principii!

Optimism de (sub)cultura

Traim intr-o perioada in care valorile sociale sunt puse destul de frecvent in spoturi publicitare, cu scopul de e vinde un produs, de a creea solidaritate in jurul valorilor pe care acesta le promoveaza sau pentru a construi „statut” acolo unde nu exista si anume in mintea unui anumit segment din publicul tinta.

Traim cu siguranta intr-o perioada a manipularii si a desensibilizarii continue. In realitate, tocmai aceasta desensibilizare a facut din manipulare un proces de auto-persuadare. NU cumpar ceva pentru ca o campanie ma manipuleaza sa o fac (manipularea implicand absenta unui act constient) ci, in cel mai bun caz, pentru ca imi spun ca pot accepta mai usor tehnicile si tentativele „manipulative” ale unui  produs/ serviciu decat ale altuia.

Dincolo de aceasta dezbatere perpetua despre persuasiune si/ sau manipulare, ma amuza – asa cum amuza comediile in care dupa ce rad timp de 120 de minute raman la sfarsit cu un gust amar si o morala dureroasa – identitatile superficiale si valorile culturale contrafacute.

Sunt, asa cum am mai spus si in alte posturi, o fire … hai sa-i spunem nationalista. Sunt mandra ca m-am nascut in zona si tara in care m-am nascut, sunt mandra de oamenii care mi-au devenit prieteni si de ce mi se pare reprezentativ pentru aceste locuri/ grupuri.

Si vazand ca la noi cultura se reflecta mai mult pe sticla decat in viata de zi cu zi, am ales sa ma includ intr-o subcultura. O subcultura a oamenilor care cred in potentialul lor si al notiunii de „romanesc”, oameni care dezvolta intai si abia apoi isi permit sa critice, oameni care cred in oameni…

Si poate sunt doar naiva si idealista, dar perspectiva asta mi se pare mai utila decat o permanenta critica. E ca si cum ai alege sa vezi lumea prin niste geamuri mizerabile si te tot plangi ca nu se vede nimic frumos sau le stergi si le pastrezi curate ca sa poti vedea primii muguri si primii fulgi de nea.

Si diferenta intre cele doua geamuri nu e curtea in care se afla (a mea sau a vecinului) ci respectul pentru mine insami si pentru ceea ce e dincolo…

One tip for the future – Kurt Vonnegut

Am vazut acest video cand eram in anul intai de facultate si inca de atunci rezoneaza in colturile constientului si, probabil, subcontientului meu.

In ultima vreme insa e din ce in ce mai prezent in ceea ce fac. Poate pentru ca am descoperit secretul „sunscreen” sau pentru ca e foarte realist si educa mai mult decat comportamente: educa perspective.

Merita urmarit atent si pana la final, dupa care astept comentariile voastre:

On love at 1000 degrees Celsius

Love is probably one of the most complicated customs humanity has invented.

We are taught to love simply, totally, passionately, humbly, open-mindedly, supportively, in a manner that would help the other person, called partner, grow and blossom so that you could continuously provide each other the hoped/ dreamed happiness.

We are also taught that love involves some rough seas, but true love (as if we knew very well what love is so we can make it TRUE and FALSE) can survive everything.

We watch movies, cartoons, videos or read books and poems that speak about this fantastic love we all grow to hope for… the way younger Amerindian tribe members used to dream to adulthood.

And we grow up and look for IT, and search madly for that partner, for that soul mate and categorize relationships into IT or NOT IT, wonder every time we start a new relation if HE/ SHE is THE ONE…

Love has a whole mythology of its own and even in a time so non-sacred when the most important Gods are wealth and money we believe in IT, in prince Charming and/ or Cinderella, in the two souls that perfectly match each other.

What if its just a myth and a lot of compromises?

Love is for me the thing that makes my head boil and get every particle of my body under a huge pressure. Love is what drives me crazy not what educates me, it’s what makes me want to run around not what makes me want to lay down. Love is happiness and fun, is the harmony each needs not the harmony we all should accept. Love is energy and a perspective.

Prince Charming can take his fairy tale character and go look for a Cinderella. I don’t want just affection and protection. I need a feeling that boosts the simple joy of waking up in the morning, something that replaces coffee and makes me enjoy sunrises and sun dusks, the feeling that wraps me around when I have succeeded something and have a person next to me who can take as much pleasure as I do in the success.

But I have to be able to offer this person the same satisfaction and unique harmony otherwise is just another superficial fairytale with little flavour and a lot of lines.