Tag Archives: a crede

aripi celor care stiu sa spere

Gandurile mele se plimba de cateva zile pe o rama… cu siguranta au cules si ultimul firicel de praf de acolo, de aceea le simt mai grele si mai neputincioase.

Ma tot intreb care o fi motivul pentru care nu vor sau nu pot sa iasa de-acolo, motivul pentru care se lovesc in mod repetat de marginile ei, motivul pentru care patineaza  zilnic pe aceeasi sticla…

Si pentru ca nu le pot scoate de-acolo sutn nevoita sa port la randul meu cu mine aceeasi rama, acelasi cadru dreptunghiular care pare sa-mi incadreze toate gandurile, bune sau rele. Simt ca am purtat aceasta forma cu mine toata viata si totusi abia acum am constientizat constrangerile sale.

Pana astazi cand, in loc sa o iau cu mine, m-am oprit pentru a incerca sa-mi inteleg gandurile. Incercand sa le scutur de praf am vazut ceva dincolo de sticla…

Gandurile mele nu erau captive intr-o rama ci marcau o fereastra pe care viata mi-o lasase cu un scop. Cand voi fi suficient de puternica imi vor creste aripi ce ma vor purta dincolo de limite si sticla. Tot ce trebuie sa fac e sa cred si sa…sper.

Anunțuri

in timp…dar din pacate doar in timp

Se spune ca nimic nu e cu adevarat intamplator in viata unui om, ca toate se leaga intre ele daca stii cum sa le privesti …iar uneori trebuie sa fii intr-un anumit punct pentru a putea vedea aceste lucruri.

Nu intamplator, asadar, prin liceu am dat peste urmatorul fragment de Jorge Luis Borges care a insemnat si inseamna destul de mult pentru mine:

„Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui „maine” este prea nesigur pentru a face planuri …si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.

Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…

Respectul meu celor care se ghideaza deja dupa astfel de principii!

va recomand un tratament…pe linia lui 34

Sunt treaza! Sunt foarte treaza!!!

Dar acum aproximativ doua ore nu eram… asa cum nu sunt de obicei dimineata. Mie imi plac diminetile tarzii, invaluite in aburi de cafea, in care ma trezesc infasurata intr-un cearsaf  fin si moale, cand n-am nici o alarma care sa imi aminteasca inevitabilul program de lucru.

Asadar, cu restul diminetilor ma impac mai greu…si „limbeduzesc” pana ajung la cana mea de cafea care de obicei ma asteapta la birou.

De cele mai multe ori insa ma trezesc sub impactul momentelor de tip Caragiale sau… scoase din versurile celor de la Parazitii, care au loc in RATB. Desi am spus-o de multe ori, tin sa repet ca sunt una dintre persoanele idealiste care inca mai cred in umanitate si poate pentru ca vreau sa cred cu atata indarjire reusesc sa o gasesc acolo unde sunt si contexte antitetice.

In ultimele cateva zile uitasem ca traiesc pe Pamant, inconjurata de alti oameni, eu fiind si-asa suficient de aeriana :P. Tot in ultimele zile…ca in ultimii ani…ca de cand ma stiu defapt, oamenii blameaza oameni si la sfarsitul zilei constatam cu stupoare ca ne-am umplut unii pe altii atat de tare de … „bunavointa” incat nu ne ramane decat sa spunem ca traim intr-o tara de …”binevoitori” :D.

Uitati-va mai bine data viitoare atunci cand judecati pentru ca langa cel care tipa sta de multe ori cel care asculta si invata, langa cei care blameaza stau cei care respecta, langa cei care jignesc sunt cei care descurajeaza aceste comportamente…dar pentru ca noi vedem uscaturile uitam sa incurajam oamenii care fac sau pot face ceva bun.

Si va invit la un tratament pe linia lui 34: aici oamenii tipa, se imping, se jignesc, nu isi respecta drepturile si uneori nu se respecta nici pe ei insisi DAR in acelasi tramvai sunt oameni care cedeaza locuri, care respecta si ajuta batranii, oameni care inca mai cred in oameni si aleg sa-si spuna povestile de viata unor necunoscuti, oameni care descurajeaza stridenta sau lipsa de respect fata de altii si de sine, oameni care inca mai cred ca poate fi bine prin propriile lor forte…fara sa ceara nimic, fara sa spuna nimic.

Daca nu mai credeti in oameni, asadar, e doar pentru ca ati uitat cum se face acest lucru si ati uitat sa ii cautati. Dar e in regula pentru ca se trateaza si va recomand, in acest scop, cateva calatorii pe linia tramvaiului 34.

One tip for the future – Kurt Vonnegut

Am vazut acest video cand eram in anul intai de facultate si inca de atunci rezoneaza in colturile constientului si, probabil, subcontientului meu.

In ultima vreme insa e din ce in ce mai prezent in ceea ce fac. Poate pentru ca am descoperit secretul „sunscreen” sau pentru ca e foarte realist si educa mai mult decat comportamente: educa perspective.

Merita urmarit atent si pana la final, dupa care astept comentariile voastre:

Am incredere in tine

Deci pot avea incredere in mine…

Am publicat acest post intr-o alta forma acum putin timp insa atunci cand am regasit aceasta replica in cuvintele cuiva foarte drag mi-am spus ca merita sa revin asupra lui.

Increderea in oameni are la baza increderea in sine. Stiu cine sunt, stiu ce pot si pana unde pot ajuta pe cineva, stiu cat de isteata sunt si ce imi lipseste, stiu care imi sunt defectele si calitatile.

De aceea nu imi e teama sa am incredere in oameni pentru ca stiu la fel de bine ca sunt capabila sa imi aleg prietenii, sa imi creez contexte in care sa cresc si in care cei din jurul meu se dezvolta, stiu ce le pot oferi si ce nu, stiu ca daca ma tem astazi ma voi teme si maine, atunci uit sa traiesc si imi voi invata copiii doar sa se teama.

Avem suficienti oameni care se tem, care sunt prea precauti, care evita sa exprime ce gandesc de teama sa nu fie ridicoli sau neclari…si ii apreciez sincer pentru asta iar uneori chiar ma identific cu unul din ei, insa mi s-a spus candva ca a judeca este procesul prin care iti omori propriul potential si inca mai integrez informatia asta in stilul meu de viata.

Societatea secolului XXI uita uneori sa ne invete acesta scurta dar foarte valoroasa lectie: increderea in sine are la baza puterea de a avea incredere in oameni la modul general, de a crede in ceilalti mai intai.

Si daca TU crezi in ce cred eu, atunci iti multumesc si poti lasa un semn pentru ca lectia sa inceapa aici.