Monthly Archives: Aprilie 2009

Frunze si curatenie de primavara

Dupa o saptamana plina si o noapte „tunsa” realizez ca am toate sansele sa devin dependenta de cafea, ca numai prin perfuzii de cofeina rezist la cate am de facut.

Si totusi…temperaturile cresc, copacii au inceput sa inverzeasca, vine Pastele, au inflorit probabil toate cele cateva sute de lalele din gradinita parintilor mei (si abia astept sa le vad cand ajung acasa), regasim oamenii dragi si e un timp perfect pentru noi inceputuri.

La mine in casa, cel putin, e clar o faza de „curatenie de primavara”. Asa de multa curatenie ca… o sa lasam apartamentul gol 😀 cam in doua saptamani. Ma simt bine insa, inca ma simt bine si nu simt ca ar trebui sa ma panichez. Frunzele si razele ma rasfata…si vine vara! Nu pot, efectiv, nu pot fi trista!

De asta toamna am senzatia ca totul e mai frumos in ultima vreme desi toti imi povestesc de criza, de foamete, de seceta si alte scenarii sumbre, desi ma mut iar si inca nu stiu unde, desi trebuie sa impachetez in concediul pe care-l planificasem pentru altele…

In anii trecuti totul trecea pe langa mine: diminetile erau seci si le petreceam doar cu ochii in calculator sau fugind spre facultate, serile erau prea scurte intrucat eram franta sau eram in vreo sala de biliard sau in vreun club fara sa stiu sau sa-mi pese ce e afara, nimic nu mi se parea prea interesant. Ieri, iesind de la birou imi repetam ce mi-am tot zis de la inceputul anului…totul pare sa aiba savoare anul asta. Cerul era atat de frumos ieri si soarele apune splendid pe aleile pe care merg spre casa… E mai frumos, mai cald, mai calm…si stiu ca o sa gasesc un loc in care sa stau, care sa fie fain si linistit.

Ma fascineaza frunzele totusi. Cresc atat de repede si sunt atat de verzi si jucause de parca n-au nevoie nici de seva ca sa fie acolo.

Anunțuri

O viata de…dat cu banul!

Am auzit si folosit de multe ori expresii ca: „nu m-am nascut ieri”, „am trait/vazut multe la viata mea” sau, varianta lipsita de orice forma de modestie, dar cu o tenta eleganta, „ma simt mai matura decat par”.

Le multumesc parintilor mei, insa, ca m-au creat si educat cu instincte de felina si reusesc sa cad in picioare de cele mai multe ori. Am totusi senzatia ca au hotarat sa ma educe in stilul asta dupa ce m-au scapat de vreo doua ori in cap, ca n-am toate piulitele pe unde am auzit ca ar trebui sa fie.

Astazi ajung sa constat, asadar, ca am o viata plina. Si cand spun plina ma refer la toti oamenii faini, la toate locurile in care am ajuns si la care altii doar viseaza, la dorintele pe care mi le-am pus la stele cazatoare si mi s-au implinit, la faptul ca am invatat multe si inca mai invat, la faptul ca iubesc si sunt iubita, ca imi place ce fac pe plan profesional, am hobby-uri si pasiuni s.a.m.d.  DAR si la faptul ca am crescut o mare parte a vietii mele printre straini, ca am plans de multe ori fara sa ma auda nimeni, ca am crezut ani de-a randul ca viata mea e mai dramatica decat a altora sau ca sunt o ghinionista incurabila, ca m-am confruntat cu situatii legate de care majoritatea isi da doar cu parerea, ca am castigat mai toate lucrurile si abilitatile pe care le posed si rareori mi-a picat ceva „din cer”. Pana aici nimic neobisnuit, comun chiar pentru unii dintre noi, infim pentru altii.

Acum am ajuns, insa, sa constat cat de mare e presiunea afirmatiilor de mai sus si ce „costuri” implica multe dintre experientele astea. Cred in legea compensatiei pentru ca daca nu as crede m-as simti nefericita si as pierde din vedere lucrurile bune din balanta aceasta.

Spun de multe ori in gluma ca sunt o supravietuitoare si pot infrunta multe in mod curajos si matur. In realitate nu stiu daca maturitatea vine din cum infrunti ci din cum inveti sa previi situatii neplacute, iar capacitatea de a fi o supravietuitoare ca si cazutul in mod repetat in picioare are efecte asupra felului meu de a fi si nu e scutit de anumite „dureri”.

Risc macar o luxatie mica de caracter sau sa mi se distruga articulatiile gandirii (nu e asa mare pericolul din moment ce am exersat si caderea in cap:P). Si apoi, nu stii niciodata pana la ce inaltime esti in siguranta sau daca vei reusi sa „supravietuiesti” cu aceasta abilitate de a cadea in picioare.

Am renuntat insa sa ma tem de multe si am invatat tot cam pe-atunci cum se da cu banul. Am exersat intens luarea de decizii proaste asa ca acum exersez o modalitate aleatorie de a lua deciziile: ban sau pajura?

Si daca spre sfarsitul anului trecut spuneam ca mi-am batut recordul si m-am mutat de 4 ori, anul asta sunt pe cale sa o iau de la capat 😉 si prospectez a doua mutare. Partea interesanta e ca daca multi se sperie mie deja a inceput sa mi se para distractiv. Si cel mai amuzant e ca abia am terminat de despachetat o ultima cutie acum vreo cateva zile :D.