Confesiuni de martora

Astazi am fost martora pentru prima data in viata mea la ceva important.

E o senzatie…interesanta, cel putin, sa stii ca poti fi atat de util. In acelasi timp, cu cat momentul e mai sensibil cu atat incepi sa ai emotii…sa-ti urce inima in gat, sa traiesti mai intens totul…creierul (pentru posesori 😛 ) incepe sa secrete un cocktail de toata frumusetea: endorfina, adrenalina etc.

Si e cu atat mai de impact cand vezi ca oamenii direct implicati sunt relaxati si tu traiesti de parca ai fi SI in locul lor. Dar in locul LOR e bine sa ajungi o singura data si pentru asta sa te pregatesti cat mai putin, dar cand o faci sa fie cat mai sincer.

:)) NU am asistat la nici o fapta ingrozitoare:)) ci la cununia unor buni prieteni, la care am fost prima data matora cu semnatura si toate alea. E emotionant sa vezi cum oamenii din jurul tau devin o familie, cum domnisoarele devin doamne si cum isi iau ei inima in dinti si spun DA cu atata curaj, desi isi asuma niste NECUNOSCUTE si niste responsabilitati: pentru totdeauna? la bine si la rau? Pana si notiunea de „casatoriti” e abstracta… cand nu stii alta varianta de a fi decat cum esti atunci, acolo.

Felicitari Irina si Tudor!!!!

Si  mesajul meu pentru voi e :

„Vesnicia e un tren care a plecat din tari indepartate si gari necunoscute. Felicitari: astazi ati castigat o calatorie dus intors la vagonul restaurant! Savurati specialitatile casei si bucurati-va din plin de calatorie pentru ca fiecare statie care urmeaza e o surpriza!”