Monthly Archives: septembrie 2007

Wings

I will borrow your wings

and fly to your soul

but I must land

on my own two feet.

Fericiti fara sa stim

Sfarsitul saptamanii trecute m-a facut sa realizez unul dintre marile adevaruri romanesti: suntem fericiti fara sa stim si ne tot dam picioare in stomac unul altuia ca sa meritam mantuirea sau fericirea aia mica si de scurta durata, care vine la pachetele frumos colorate!

Multi dintre romani spun ca Romania e pre scumpa, prea aiurea, nu merita si nu o sa merite atentie fiindca nu va ajunge niciodata sa se compare cu restul tarilor europene.

Poate, dar comparatia este o chestiune de complex national. Noi nu suntem „alte tari” ci suntem o fosta tara comunista cu oameni care uita de multe ori ca au fost construiti cu optiunea de a zambi si isi amarasc singuri zilele, uneori resemnandu-se alteori prin a se complace. Suntem mici pe harta unui continent mic deci la nivel mondial suntem aproape insesizabili. Dar cum e o zicala pe care o invata copiii pentru a nu dezvolta complexe „Nu conteaza inaltimea ci conteaza istetimea!”.

Am fost in Poiana Brasov pentru 3 zile si am fost surprinsa sa vad cat de frumoase sunt locurile si cat de frumosi sunt oamenii din locurile alea care au un fel al lor de-a fi, pe care nu-l perturba nici un turist si nici o alta nationalitate intrucat universul lor e undeva in adancul gadurilor scufundat printre grija zilei de maine si a orei care vine. Sunt oameni care nu au uitat ca au suflet si nici cum sa si-l bucure.

Insa putini dintre ei ar spune ca sunt fericiti. Ar spune ca zilele trec cu bune si cu rele, mai lent sau mai repede, fiecare in legea si ritmul sau. Ar sti sa-ti spuna ca nu e rasarit ca pe-acolo cand se scurge de-odata un val de raze de peste creasta muntilor iar ploile sunt repezi si aprige ca si oamneii locului. Toate au insa in ele o fericire a lor care te srtiga si te trage de maneca. Venind din Bucuresti m-a invaluit vraja lor ca mai apoi sa ma agat cu incapatanare de ea, desi zgomotul infernal al claxoanelor si injuraturilor idn Bucuresti te fac sa te intrebi cum dorm oamenii uneori, fara magia asta a fiecarei zile si a fiecarui rasarit in roua.

Mizez acum pe faptul ca daca exista fericire undeva poate si altii o gasesc pe a noastra. Poate magia fericirii e tocmai secretul pe care mama natura il tine ascuns printre munti, firicele de iarba, alei, strazi mai mici sau mai inguste, autostrazi aglomerate, reclame luminoase, note muzicale care ricoseaza cu obstinatie de peretii blocului (sau de timpanele vecinilor) si printre toate lucrurile mici care construiesc mica noastra fericire.

Si lucrurile mici fac lucrurile mari!

Intre geniu si frumusete…

Am capatat in ultimul timp convingerea ca intre geniu si frumusete sunt multe si multi, unele dintre cele mai nefericite fiinte.

Cand nu ai nici unul din cele doua dar aspiri la ambele o sa ajungi probabil in starea mea de astazi, cand ma intreb daca ochii frumosi au nevoie de un creier la care sa fie conectati sau e destul sa dea des din gene cat sa nu se vada dincolo de pupila vidul dureros care amortizeaza una cate una scuzele pe care le gasesc posesorii lor.

Sau daca e destul sa taci atunci ca nu e nimic mai important decat sa vorbesti si solutia se ascunde dincolo de tacerea ta si de tipetele celorlalti. Daca stii cum e sa traiesti o viata in care sa ti se spuna sa taci si apoi sa fii acuzat ca nu te implici atunci imi cunosti foarte bine situatia.

Si daca ziua zace oricum sub semnul intrebarii mai meditez la flexibilitatea regulilor si cum incercarile unora mor inainte ca greselile altora sa ajunga sus, pe un piedestal si in final te intrebi „care sunt in realitate regulile jocului?”

Am ajuns sa rezonez atat de tare incat tuturor le place sa tipe la mine si imi opresc timpul ca sa imi mai pun cateva intrebari: de ce nu am genele mai lungi sau scrupule mai putine? De ce nu mint frumos si nu am invatat inca morala secolului: „cine nu are nepasare sa-si cumpere!”?

Si cel mai prost lucru e ca cei pe care as vrea sa ii ajut imi cer sa le ofer solutii dar nu vor niciodata sa le asculte…sau poate nu sunt eu destul de versata sa vand un produs atat de real si palpabil, atat de sincer si de bine intentionat.

Insa sunt convinsa ca intr-o zi cineva o sa realizeze si o sa regrete atat de multa tacere si atatea vorbe in vant.

Fluturi de ceara

my butterflies

De zile-ntregi imi caut

fluturii de ceara

cu aripi moi

şi gingase de ieri.

Dar mi i-ai luat

stiind cat i-am iubit,

si-n loc mi-ai dat doar

flori de parafina…

Lumina insa…

Nu caut lumina

ci aripi ca acelea

care s-au topit.

All animals are equal…but some animals are more equal than others

Probably because most people lack the imagination to prove that they deserve what they have or get, someone invented criteria that are supposed to stay in the human minds and feel very comfortable there. Some of these are financial status, the noble roots and the social class you were born in as well as others… The number of these ideas is not the point of this essay but the use of them is.

For centuries people have taken advantage of their inherited social status, nepotism and family business being almost the only ways known. Men found in this a salvation from having to prove they were worth it and a reason to think they are much better than whoever, whenever, however not taking into consideration that the class division made everybody believe the same about themselves.

The poor thought they are more human and less selfish, the working class thought that their effort is the one that makes the world spin and the nobles believed that they were there to lead all that and inherit all that is profitable.

However, respect became an issue when people had to gain it and not impose it through a certain kind of degree and when the family you were born didn’t create your own value. We could say that is one of the good things capitalism did for society: it created competition; a game in which money might still win but if that’s all you’ve got then not even they won’t stay with you for too long.

So nowadays I’d like to believe that other criteria work, some of which are intelligence, creativity and the respect we’re capable of showing towards ourselves and others. Humanity is back to the jungle laws in a new re-edited version, not necessarily milder but more subtle so the saying “Shall the best men win!” is still in use just that the term “best” is a hard subject to define and put a border to.

As a conclusion, elites are an escape for the ones that are lacking the ability to do and think better or…more.