Tag Archives: din viata mea

in purgatoriul joburilor

Daca as fi catolica as putea spune ca acum ma aflu in purgatoriu. Dar nu in orice purgatoriu ci intr-unul al joburilor. In realitate sunt mult mai multe aspecte care aduc a purgatoriu decat job-ul meu…lipsa :). Haideti sa va povestesc cum e aici, poate se mai gaseste careva pe-aici si veniti in vizita.

La inceputul anului am avut multe ganduri bune si cateva datorii pe care eram sigura ca le voi plati in primele doua-trei luni.

Tot la inceputul anului fusesem transferata de la un job full time intr-o companie intr-unul mozaical pe doua companii ale aceluiasi „holding”. Prin februarie deja incepusem sa ma prind ca nu e ok ceva, prin iulie am aflat ca una dintre companii se va inchide asa ca am preferat sa ies de tot din context… mai ales ca nu eram chiar mare iubire a celor din cea de-a doua companie.

In ianuarie abia ma mutasem intr-un apartament, dar asta nu a insemnat ca in aprilie nu avea sa ma mut iarasi si slava Domnului de-atunci nu m-am mai mutat ca deja mi se luase. Insa in septembrie am ramas fara job, fara cine stie ce perspective, cu o incercare esuata de a ma simti utila printr-o colaborare si cu gustul amar al senzatiei ca maine dimineata…va fi la fel. Undeva pe parcurs am inceput scoala de conducere pe care acum nu mai am cum sa o termin pentru ca am un buget in RON cu un minut in fata si cel putin 4 cifre dupa (si nu e niciuna zero, pentru ca zero revine intrarilor in „cont”).

In plus, din atat de mult elan patriotesc am reusit sa NU intru la buget, la master, (probabil undeva pe parcurs stilul meu de viata chiar a distrus ceva materie cenusie) asa ca am intrat la taxa…mai exact la o taxa de 2600 RON + 100 RON taxa de inmatriculare. Si cu toate ca ma tenteaza sa o iau la fuga…voi face exact ce nu ar trebui probabil sa fac: voi face masterul si ma voi ingropa si mai tare in datorii pentru ca nu exista tuneluri fara de capat si chiar daca e noapte la capat tot e mai lumina.

Ma intorc acum la tentativa mea de a fi OK si de a ma face (in)utila. Oricum, astazi 28 septembrie am multe datorii si putine ganduri bune!

Anunțuri