Tag Archives: senzatie

Imi ghicesc viitorul in ferestre

Stiu ca probabil suna cel putin absurd si ar putea fi cu usurinta privit ca un titlu ce se doreste a fi amuzant. Ei bine, nu e!

Viata mea, mai exact viitorul meu, a avut intotdeauna o putere de revelare extraordinara printr-o simpla privire pe fereastra potrivita, in momentul potrivit. Nu stiu ce anume voi face peste un an, doi, trei. Dar pot simti daca lucrurile se vor indrepta sau nu, daca va fi bine sau nu in viitorul apropiat, daca cerul meu urmeaza sa se insenineze sau nu.

Totul a inceput in copilaria mea cand imi asteptam parintii in casa bunicilor. Uneori intarziau ceea ce ma facea sa ma ingrijorez si sa privesc indelung pe geam, in asteptarea unui semn ca au sosit. Dar stiam de cele mai multe ori ca vor veni repede, ca vor mai intarzia…ca totul e bine.

Poate e si un reflex pe care l-am dezvoltat in timp, nu pot sti sigur, insa mare parte a adolescentei mele am neglijat acest aspect privind fugitiv pe fereastra ca pe o necesitate a privirilor mele de a se asigura ca au verificat si acel unghi.

Asadar, intre varsta de 6-7 ani si cea de 17-18 ani, nu am decat un vis cu o fereastra a unui balcon care dadea spre cer…un cer albastru superb si cativa nori pufosi. Fereastra nu dadea in cer, ci doar cerul se vedea. Un cer apropiat, curat si sincer. Un cer numai al meu.

Cand am plecat spre Bucuresti cautam ceva. Cand m-am intors cu adevarat prima oara…ma cautam pe mine. Dar nu oricum, nu oriunde. Ci pe geamul unei masini sau pe geamurile trenurilor. Vreme indelunga priveam amestecul acela de dealuri calde si nori plini de incredere in ei insisi, de natura curata si vant indraznet. M-am regasit candva si am realizat ca nu voi fi niciodata o fiinta “de campie”. Eu iubesc copiii care alearga veseli si oamenii care rad fara sa le fie teama de norme de conduita, iubesc apusurile peste culmi si plimbarile pe strazi care urca si coboara, la fel ca si gandurile mele.

Am uitat sa mentionez cum m-am regasit. Parintii mei au reconstruit casa in care crescusem. Nu mai am balconul acela imens, dar am o terasa mare si un dormitor cu o vedere pe geam spre…toata copilaria mea. Nu cred ca pot gasi cuvintele care sa ilustreze verdele acela pe care l-am iubit atatia ani si cand nu l-am mai avut am inceput sa-l urasc fara nici o explicatie. Ei bine l-am regasit…pe el, pe mine. L-am regasit in crengutele marului pe care-l scuturam cand veneam de la scoala in clasa a 3-a, in vita de vie pe care o asteptam mereu cu nerabdare sa se coaca, in geamurile casei bunicilor care se vad perfect dn casa mea si care erau imbracate pe vremea cand bunica mea era in viata cu perdele de un alb impecabil. Pe geamul acesta se vede tot. Dar din pacate sunt cateva lucruri care nu se mai pot vedea pentru ca nu mai sunt decat in ochii si mintea mea.

Poate ca in copilaria mea am fost prea receptiva la filmele cu „fericire de Hollywood” sau poate e ceva mai mult pe lume decat sa ma uit pe geam ca sa vad.

Anunțuri

Lectura – o experienta tactila

Citesc…simt ideile cum alearga sa-mi prinda din urma ultimul gand complet. Aproape ca le vad daca ma straduiesc dar ma amuza prea tare fuga lor asa ca ma concentrez pe asta.

Pupila mea se joaca cu literele unei carti. Intai le curteaza, le seduce dupa care le absoarbe si le transforma in cuvinte. La randul lor cuvintele se transforma in spatele pupilei in imagini si totul devine o realitate paralela la care asist doar eu si personajele mele.

Imi plimb degetele pe pagina, ii prind coltul ca si cum in curand o sa dau pagina desi nu am ajuns nici la jumatate, simt textura foii, uneori simt cerneala literelor putin iesita in relief si am o senzatie de bine. Intre timp ideile se succed, imaginile curg firesc insa in absenta contactului cu acestea imi simt imaginatia in deriva, ca un vapor care si-a pierdut ancora si nu stie daca va naufragia sau va gasi un port…Imi perind mereu degetele involuntar (si abia astazi constient) pe coperta, pe pagina…peste randuri. Nu ma grabesc, nu-mi place sa ma grabesc cand citesc pentru ca dincolo de ce e scris sunt detalii care apar in imagini si precum efectul bulgarelui de zapada…cartea din minte mea e cu totul alta decat cea din mainile si mintea altui cititor.

Dau pagina si imi gasesc un nou inceput, ma reinventez si pe micul meu platou luminile se rearanjeaza mereu. E o senzatie pe care formatul electronic nu mi-o lasa…si care face din citit o experienta tactila.