Monthly Archives: Martie 2008

Meditatii dintr-o ceasca de cafea, partea a 2-a

Nu mai am ceasca si nu mai vreau cafea…Imi face rau la inima ca si  fostul meu job.

Acum exact o saptamana m-am lasat de…compromisuri. Nu plec fruntea cand stiu ca am dreptate si mi s-a spus ca sunt iresponsabila, nerecunoscatoare, neprofesionista (azi) etc. etc., dar tot astazi am aflat cu adevarat ca sunt cine vreau sa fiu.

Nu vand idei la mana a doua, nu imi vand principiile in portii mici, nu donez inteligenta, nu fac gesturi caritabile fata de oameni de nimic, nu cred in basme ci in oameni, nu ma las dresata dar invat foarte repede lucrurile bune, nu lustruiesc orgolii…

Voi creste mare si voi reusi pentru simplul fapt ca sunt eu! Am crescut si pana acum si am reusit pe acelasi motiv! Si pentru ca am sprijinul unor oameni extraordinari.

Daca sunt pusa in fata alegerii: „my way or highway” voi alege intotdeauna cea de-a doua varianta pentru ca in momentul afirmarii acestor 2 optiuni se subintelege inutilitatea prezentei mele in acel loc. E un risc pe care mi-l asum…

M-am lasat de sporturi extreme:

– m-am lasat de un job care imi dadea dureri de cap;

– am renuntat sa ma lupt cu ideile fixe ale celor care nu inteleg in ce anume consta „binele lor”;

– am renuntat sa mai vreau ceva pana nu obtin tot ce-mi doresc (si poate suna absurd din afara dar…am renuntat si sa incerc sa ma fac inteleasa);

– am renuntat sa imi calc pe suflet;

– am renuntat sa imi creez singura probleme.

Pas cu pas..incet incet voi creste!

Un pas in spate, ca sa vad mai bine

Daca miercuri printam, capsam, imi stabileamintalniri, sriam advertoriale, dadeam teleoane si trimiteam mail-uri joi….joi mi s-a spus ca nu fac nimic bine… S-au spus multe defapt dar restul sunt de poveste…

Joi am fost nevoita, asadar, sa-mi dau demisia.

Joi seara am plans, vineri mi-am terminat treaba, mi-am eliberat biroul si am mai plans putin iar sambata impachetam ca sa ma mut.

Duminica eram deja mutata iar luni ma sunau fostii mei sefi sa ma intrebe de ce am plecat…ca si cum tot ce s-a spus a fost apa de ploaie, ca si cum nu imi era suficient ca ma dureau si neuronii si ultima particica din suflet dupa cat de greu mi-a fost sa ma desprind si sa plec, ca si cum eu eram nerecunoscatoare pentru lucrurile minunate care…nu m-au facut niciodata sa zambesc din toata inima pentru ca imi erau date ca unui catel, ca si cum…ca si cum nu eram destul de la pamant.

Am spus ca nu ma mai intorc si marti a fost liniste. Miercuri trebuia sa fie confeinta pentur care am muncit cam o luna dar nu a fost numele meu in mape, nu a fost numele meu nicaieri si nici eu nu am fost acolo. Mi-am pastrat mintea amortita pana azi special ca sa nu o iau razna, ca sa nu ma asez in genunchi in mijlocul case si sa plang pana a douzi cand m-as trezi tot pe jos. Iar astazi…cand am venit de la facultate…am aflat lucruri foarte interesante.

Mai aveam aparent o sansa, pe care nu am cerut-o, de a ma intoarce la birou pana vineri. Nu am intins mana sa cer niic dar au facut-o altii pentru mine…si aparent sansa expirase. intr-un fel sau altul am cazut din nou desi abia daca facusem un pas inainte.

Si mi se explica apoi ca as fi putut ramane inca 3 zile pana la conferinta, as fi putut sa mai astept cateva luni pana la licenta…si intreb acum de ce nu as fi putut astepta inca cativa an poate muream sau o luam razna ca doar aveam obiective atat de scurte: cateva zile, cateva luni.

Sunt zile pe care le-am tot trait, sunt luni pe care le-am tot urat, sunt rani pe care le-am tot suportat si mi le-am vindecat singura, sunt toate ale mele si de ce nu vrea nimeni sa asculte si clopotelulde final? De ce nu ma crede nimeni cand spun ca zilele alea ar fi fost luni si lunile ar fi fost ani si EU? Eu unde am ramas in planurile astea? Daca atunci cand am spus ca nu mai puteam mi s-a spus nu e adevarat ce optiune mi-a ramas? Tot sub talpile cuiva, tot sub patronajul tacut al ceea ce mi se tot spune ca „ar fi bine”, „as fi putut face” sau „ar fi trebuit” sa fac.

NU VREI SA STII CE SIMT PENTRU CA NU MAI SIMT NIMIC! MI-AU AMORTIT PARTICULELE SUFLETULUI SI NU SE MAI PRODUC ACELE MINIFENOMENE NUMITE: „simtaminte”!

Vreau sa dorm!!! Vreau sa…nu mai vreau nimic!

please, let me fly!

sad wingsPlease let me fly, just let me fly,

There’s no more tears that I could cry,

There’s no more ways that I could die,

Just let me fly!

Please let my wings go reach the sky

And let ME fall though it’s so high

I need to know, I need to sigh,

But all in all I need to fly.

Please let me fly, just let me fly,

There’s no more tears that I could cry,

There’s no more ways that I could die,

Just let me fly!

Eu, degetica si zana zorilor

Bun, in seria asta voi scrie despre ce a insemnat viata mea in ultimele saptamani. Nu am mai scris pe blog despre lucrurile care imi plac sau ce fac ca sa „imi castig existenta” ci cate putin despre facultate si opinii sau eseuri cu si despre valori la care ader sau nu.

„Eu, degetica si zana zorilor” se refera la cat lucru manual am bagat eu zilele astea, la cat de matinala am fost la servici…adica orele diminetii la care paraseam biroul deci prietena mea, zana zorilor, clar m-a invidiat.

Ei bine lucraz ca PR ca o companie de imobiliare si in ultimele zile asta e tot ce apuc sa fac. E enorm de mult de munca, mai ales ca suntem si dezvoltatori mai nou. Iar luna asta (martie) avem 3 evenimente importante: un targ acum de pe 5-9 martie in care nu voi fi prezenta (slava domnului) pentru ca subiectul este strict tehnic sau tehnologic si avem oameni care chiar se pricep la asta, apoi o conferinta pe 12 martie la Marriott si o gala tot la Marriott, la care suntem sponsori principali.

Este foarte important de stiut ca abia dupa data de 18 februarie am aflat ca vom intra in gala deci trebuia sa facem conferinta inainte…dar dupa 9…si a fost pe 12. Cam de pe 20, care-va-sa-zica, lucram zi-lumina si noapte-intuneric, pe modelul farmaciilor non-stop (adik mai mult decat celelalte farmacii dar in nici un caz 24 de ore din 24). Un alt aspect interesant este urmatorul: in materie de functii integrate doar multifunctionala noastra de la birou ma ia. Fac PR, marketing, publicitate…si tot ce mai pot baga pe langa…

Saptamana trecuta m-am ocupat de gasirea celor mai buni si mai ieftini furnizori pentru materialele promotionale, am vazut si reazut oferte de pret, am avut 5 intalniri pe zi si la sfarsitul zilei am fost intrebata: „ce-am facut? frec menta?!”

Duminica am fost la birou sa lucram la textele pentru pliantele ce urmau a fi date la targul care a inceput pe 5 martie (si pe care le-am facut noi, la imprimanta noastra) si la 00.30 ieseam pe usa biroului. Luni, am printat pliantele, am sortat, am cumparat fundite verzi (promovam ecologismul mai nou), am capsat minunatele pliante, am mai printat, am mai capsat, am mai facut fundite….pana la 12 noaptea. Au iesit dragute pliantele…chiar sunt mandra!

Marti…ei bine ziua de marti are o semnificatie aparte si voi povesti despre ziua de marti in alt post. Per total marti nu am fost la birou insa acasa am ajuns tot pe la 22.00.

Miercuri am revazut cateva oferte, am sunat persoana care trebuia sa ne faca o filmare din elicopter si am aflat ca ne-a lasat balta, am gasit un alt contact, am capsat inca niste materiale promotionale, am impachetat (adik tot ce fac spiridusii lui Mos Craciun), am avut o intalnire cu cineva care putea sa-mi dea cele mai bune sfaturi legate de conferinta iar pe la 20.00 am mutat sediul de munca acasa. Acum e 22.09 si pana acum nu am facut mare lucru intrucat sunt foarte, foarte obosita. Dar voi incerca sa termin ce mi-am propus…inainte sa ma intalnesc iar cu zana zorilor :(.

= pana data viitoare =