Monthly Archives: Februarie 2009

Ganduri care dor

Mi-a amortit fiecare fibra si incerc sa absorb lumina ca o frunza care doar asa poate exista.

Ma simt…si SIMT mai mult ca niciodata. Imi rezoneaza puternic in minte note si cuvinte. Se acumuleaza si ma absorb. E furtuna! E furtuna peste tot in jur…dar mi-am propus sa zambesc! SIMT …si reSIMT, REtraiesc dureros ca sa pot trai iar…Astazi discutam ceva foarte serios cu cineva si imi simteam amprentele pe porii fetei, simteam caldura palmelor mele si lumina care mi se asternea pe gene, simteam cafeaua care imi trecea prin vene ca un adolescent in trenuletul groazei… Inima… nu era la mine, nu in grija mea. In loc batea o inima mare si curajoasa, care mi-a sprijinit zambetul si mi-a soptit ca secretul nu e sa invingi ci sa stii cum sa fii luptator.

De doua zile mi-am pus in gand sa supravietuiesc, sa infrunt…sa nu uit sa fiu eu, pentru ca abia in acel punct greseala mea ar fi de nedepasit. Si nu e! Totul incepe cu mine…si daca eu voi merge inainte vreau sa cred ca toate si toti vor face la fel, iar lucrurile rele vor ramane in urma ca un cosmar dupa rasaritul soarelui sau imbratisarea celor dragi.

Azi am zambit pana ma dureau maxilarele si o sa fac acelasi lucru maine sau pana cand voi simti ca e firesc sa ma simt bine si nu trebuie sa-mi impun lucrul asta.

E adevarat ca unele lucruri nu se iarta si nu se uita…dar e la fel de adevarat ca unii oameni nu inteleg cum se folosesc cele doua, iar acelor oameni nu pot sa le cer nimic. Prezentul meu insa are nevoie de liniste si viitorul la fel.

In labiritul unui POATE ce pare sa nu se ma termine vreau sa adorm si sa ma trezesc in alt vis, vreau sa se termine furtuna si sa nu mai simt ca trebuie sa infrunt pana si rasaritul.

Lectura – o experienta tactila

Citesc…simt ideile cum alearga sa-mi prinda din urma ultimul gand complet. Aproape ca le vad daca ma straduiesc dar ma amuza prea tare fuga lor asa ca ma concentrez pe asta.

Pupila mea se joaca cu literele unei carti. Intai le curteaza, le seduce dupa care le absoarbe si le transforma in cuvinte. La randul lor cuvintele se transforma in spatele pupilei in imagini si totul devine o realitate paralela la care asist doar eu si personajele mele.

Imi plimb degetele pe pagina, ii prind coltul ca si cum in curand o sa dau pagina desi nu am ajuns nici la jumatate, simt textura foii, uneori simt cerneala literelor putin iesita in relief si am o senzatie de bine. Intre timp ideile se succed, imaginile curg firesc insa in absenta contactului cu acestea imi simt imaginatia in deriva, ca un vapor care si-a pierdut ancora si nu stie daca va naufragia sau va gasi un port…Imi perind mereu degetele involuntar (si abia astazi constient) pe coperta, pe pagina…peste randuri. Nu ma grabesc, nu-mi place sa ma grabesc cand citesc pentru ca dincolo de ce e scris sunt detalii care apar in imagini si precum efectul bulgarelui de zapada…cartea din minte mea e cu totul alta decat cea din mainile si mintea altui cititor.

Dau pagina si imi gasesc un nou inceput, ma reinventez si pe micul meu platou luminile se rearanjeaza mereu. E o senzatie pe care formatul electronic nu mi-o lasa…si care face din citit o experienta tactila.