Tag Archives: ma pierd

sa ma pierd

Merg…nu stiu incotro si nici nu-mi pasa. De ce trebuie sa existe sens? Cui ii foloseste? Eu merg si imi aud pasii. Ce senzatie de bine imi da sunetul asta. Ar fi ciudat sa ma rupa cineva de pasii mei, pentru ca eu sunt pasii mei.

Imi simt parul impletit cu adieri de vant. Asta il face sa para mai lung si mai frumos.

Mai e un zgomot, ca de pietricele care se varsa, ca un sirag de margele care-si capata libertatea dupa ani de stat pe acelasi fir. Merg si n-am idee incotro. Simt ca sunt libera pentru ca de mult timp n-am mai mers fara sens, fara timp, fara nimic. Doar eu, pasii mei si zgomotul acela…aproape ca imi devenise strain.

Dar zgomotul il fac gandurile mele. Se revarsa, se rasfira la intamplare, se desira si ma simt decorsetata. Nu trebuie sa zambesc nimanui, nu trebuie sa ma gandesc la nimic, nu-mi pasa cat e ora…indiferent de cate ori ma voi uita la ceas eu tot o sa ma pierd. Mi-era dor…mi-era dor sa nu-mi pese, sa fiu hoinara si fara un spatiu care sa ma limiteze.

Inspir, Doamne cat de mult aer incape astazi in plamanii mei. Deschid ochii si incep sa vad. As vrea sa am o camera de fotografiat in loc de iris. As face cele mai frumoase fotografii.

Am ajuns intr-un parc si ma opresc pe un leagan. Sunt niste fete de generala in jurul meu care fac destul de multa galagie, dar le aud ca din spatele unui perete de sticla…ceva ne separa…eu nu sunt cu adevarat langa ele. Ma simteam atat de bine insa si totusi atat de lipsita de densitate. Singurul lucru concret era nisipul de sub picioare.

Ma ridic si merg ca din inertie spre o fantana arteziana de dupa care se zareau niste lumini puternice. Ma scurg cu apa prin lumina  si apoi ma reculeg sa merg mai departe. Un balcon aproape darmat plin de luminite, o strada plina de case de tip conac, strazi intortocheate si nici urma de timp.

Era aproape pustiu, dar erau atat de multe ganduri si sentimente care pluteau in jurul meu incat ma simteam insotita. Tacerea, astazi tacerea a fost cea mai placuta partenera de discutii si cea mai incantatoare companie.

Intr-un final am inceput sa-mi simt genunchii si am vazut un autobuz care parca ar fi spus ca acolo se termina calatoria mea in acel univers mistic cam ca si dulapul din Narnia.

Mi-era dor sa ma pierd in spatele intregii lumi asa cum se pierde din cand in cand soarele in spatele norilor.

Anunțuri