Category Archives: Pagini de timp

in purgatoriul joburilor

Daca as fi catolica as putea spune ca acum ma aflu in purgatoriu. Dar nu in orice purgatoriu ci intr-unul al joburilor. In realitate sunt mult mai multe aspecte care aduc a purgatoriu decat job-ul meu…lipsa :). Haideti sa va povestesc cum e aici, poate se mai gaseste careva pe-aici si veniti in vizita.

La inceputul anului am avut multe ganduri bune si cateva datorii pe care eram sigura ca le voi plati in primele doua-trei luni.

Tot la inceputul anului fusesem transferata de la un job full time intr-o companie intr-unul mozaical pe doua companii ale aceluiasi „holding”. Prin februarie deja incepusem sa ma prind ca nu e ok ceva, prin iulie am aflat ca una dintre companii se va inchide asa ca am preferat sa ies de tot din context… mai ales ca nu eram chiar mare iubire a celor din cea de-a doua companie.

In ianuarie abia ma mutasem intr-un apartament, dar asta nu a insemnat ca in aprilie nu avea sa ma mut iarasi si slava Domnului de-atunci nu m-am mai mutat ca deja mi se luase. Insa in septembrie am ramas fara job, fara cine stie ce perspective, cu o incercare esuata de a ma simti utila printr-o colaborare si cu gustul amar al senzatiei ca maine dimineata…va fi la fel. Undeva pe parcurs am inceput scoala de conducere pe care acum nu mai am cum sa o termin pentru ca am un buget in RON cu un minut in fata si cel putin 4 cifre dupa (si nu e niciuna zero, pentru ca zero revine intrarilor in „cont”).

In plus, din atat de mult elan patriotesc am reusit sa NU intru la buget, la master, (probabil undeva pe parcurs stilul meu de viata chiar a distrus ceva materie cenusie) asa ca am intrat la taxa…mai exact la o taxa de 2600 RON + 100 RON taxa de inmatriculare. Si cu toate ca ma tenteaza sa o iau la fuga…voi face exact ce nu ar trebui probabil sa fac: voi face masterul si ma voi ingropa si mai tare in datorii pentru ca nu exista tuneluri fara de capat si chiar daca e noapte la capat tot e mai lumina.

Ma intorc acum la tentativa mea de a fi OK si de a ma face (in)utila. Oricum, astazi 28 septembrie am multe datorii si putine ganduri bune!

Confesiuni de martora

Astazi am fost martora pentru prima data in viata mea la ceva important.

E o senzatie…interesanta, cel putin, sa stii ca poti fi atat de util. In acelasi timp, cu cat momentul e mai sensibil cu atat incepi sa ai emotii…sa-ti urce inima in gat, sa traiesti mai intens totul…creierul (pentru posesori 😛 ) incepe sa secrete un cocktail de toata frumusetea: endorfina, adrenalina etc.

Si e cu atat mai de impact cand vezi ca oamenii direct implicati sunt relaxati si tu traiesti de parca ai fi SI in locul lor. Dar in locul LOR e bine sa ajungi o singura data si pentru asta sa te pregatesti cat mai putin, dar cand o faci sa fie cat mai sincer.

:)) NU am asistat la nici o fapta ingrozitoare:)) ci la cununia unor buni prieteni, la care am fost prima data matora cu semnatura si toate alea. E emotionant sa vezi cum oamenii din jurul tau devin o familie, cum domnisoarele devin doamne si cum isi iau ei inima in dinti si spun DA cu atata curaj, desi isi asuma niste NECUNOSCUTE si niste responsabilitati: pentru totdeauna? la bine si la rau? Pana si notiunea de „casatoriti” e abstracta… cand nu stii alta varianta de a fi decat cum esti atunci, acolo.

Felicitari Irina si Tudor!!!!

Si  mesajul meu pentru voi e :

„Vesnicia e un tren care a plecat din tari indepartate si gari necunoscute. Felicitari: astazi ati castigat o calatorie dus intors la vagonul restaurant! Savurati specialitatile casei si bucurati-va din plin de calatorie pentru ca fiecare statie care urmeaza e o surpriza!”

Lectii de viata cu gust de sare

angry seaUneori cele mai importante si revelatorii momente vin din detalii si nu din clipele esentiale.

Uneori sunt oameni care spun lucruri importante si trec pe langa tine si oameni care spun lucruri aparent lipsite de importanta, care raman si te marcheaza.

Uneori cobori barierele pentru persoane care pot foarte usor sa te raneasca si le ridici pentru oameni lipsiti de astfel de intentii sau posibilitati.

Uneori pretul pentru a trece peste diverse momente il afli abia cand ruleta s-a terminat de rotit si miza s-a pierdut.

Uneori explicatiile vin in continuarea unor greseli, alteori in continuarea unor adevaruri, dar exista momente cand cele doua nu se diferentiaza foarte clar.

Uneori e mai usor sa pari de piatra decat sa afisezi dovada ca te-ai lovit de ele (pietre).

Si totusi, de la uneori pana la totdeauna nu e decat o alegere!

Raze cu iz de coronite

A inverzit totul in jur, e soare, e cald si miroase a… vacanta (pentru unii) si petreceri tarzii (pentru noi, majoritatea 😛 ).

Pentru mine perioada asta are o aroma aparte. Au inceput balurile de absolvire, oamenii sunt mai vioi, dar undeva mai departe in trecutul meu si al fiecaruia dintre noi sta amintirea serbarii de sfarsit de an si a premierii din clasele primare cand inca „se mai poarta” coronitele.

Imi amintesc perfect perioada aceea cand imi era usor sa invat ce mai era de invatat pentru ca vedeam ca eram foarte aproape de sfarsitul cartilor, de sfarsitul anului… si ca eram atat de aproape de inceputul vacantei. Si mai aveam toti copiii o misiune: pana la serbare toti urmaream curtile cu flori ca sa stim pe langa cine ne dam bine sau la cine ne trimitem mamele ca sa avem flori de coronite.

Si era forfota si agitatie ca acum, cu oameni care pareau sa se desfete la soare si sa se fericeasca de faptul ca se dezmortesc si pe dinauntru. Si apoi primavara tarzie e perioada cea mai frumoasa pentru zile pline, pentru ca vara e istovitoare si caldura te toropeste in timpul dupa-amiezii.

Nu pot decat sa spun ca as vrea sa-mi pot lua rucsacul si sa calatoresc fara sa-mi fie teama de atatea si atatea urmari, atatea repercursiuni, atatea responsabilitati. As vrea sa regasesc veselia unei coronite!

Omagiu

Acest post este un omagiu adus persoanei care m-a invatat:

– ce e curajul si la ce-ti foloseste sa fii tu insuti;

– ca viata nu se poate trai regretand;

– ca amintirile pot ramane vii mereu daca stii sa le tii in viata;

– ca soarta nu e chiar un basm dar frumusetea e in a o infrunta cu placere si incredere;

– ca oamenii sunt si pot mai mult decat arata;

– ca o familie mare e o familie fericita, iar asta nu prin comoditate si confort ci prin altruism si solidaritate;

–  ca pentru a vedea cu adevarat trebuie sa deschizi ochii si sa stii unde sa te uiti;

– ca mereu invatam valoarea oamenilor care ne sunt dragi abia cand e tarziu.

Sambata a murit bunica mea, cea care mi-a pus intr-un fel in brate simtul umorului si increderea in amintiri, curajul si puterea de a merge inainte cu fruntea sus.

Omagiu tie, bunica!