Category Archives: Pagini de timp

Lectii de viata cu gust de sare

angry seaUneori cele mai importante si revelatorii momente vin din detalii si nu din clipele esentiale.

Uneori sunt oameni care spun lucruri importante si trec pe langa tine si oameni care spun lucruri aparent lipsite de importanta, care raman si te marcheaza.

Uneori cobori barierele pentru persoane care pot foarte usor sa te raneasca si le ridici pentru oameni lipsiti de astfel de intentii sau posibilitati.

Uneori pretul pentru a trece peste diverse momente il afli abia cand ruleta s-a terminat de rotit si miza s-a pierdut.

Uneori explicatiile vin in continuarea unor greseli, alteori in continuarea unor adevaruri, dar exista momente cand cele doua nu se diferentiaza foarte clar.

Uneori e mai usor sa pari de piatra decat sa afisezi dovada ca te-ai lovit de ele (pietre).

Si totusi, de la uneori pana la totdeauna nu e decat o alegere!

Anunțuri

Raze cu iz de coronite

A inverzit totul in jur, e soare, e cald si miroase a… vacanta (pentru unii) si petreceri tarzii (pentru noi, majoritatea 😛 ).

Pentru mine perioada asta are o aroma aparte. Au inceput balurile de absolvire, oamenii sunt mai vioi, dar undeva mai departe in trecutul meu si al fiecaruia dintre noi sta amintirea serbarii de sfarsit de an si a premierii din clasele primare cand inca „se mai poarta” coronitele.

Imi amintesc perfect perioada aceea cand imi era usor sa invat ce mai era de invatat pentru ca vedeam ca eram foarte aproape de sfarsitul cartilor, de sfarsitul anului… si ca eram atat de aproape de inceputul vacantei. Si mai aveam toti copiii o misiune: pana la serbare toti urmaream curtile cu flori ca sa stim pe langa cine ne dam bine sau la cine ne trimitem mamele ca sa avem flori de coronite.

Si era forfota si agitatie ca acum, cu oameni care pareau sa se desfete la soare si sa se fericeasca de faptul ca se dezmortesc si pe dinauntru. Si apoi primavara tarzie e perioada cea mai frumoasa pentru zile pline, pentru ca vara e istovitoare si caldura te toropeste in timpul dupa-amiezii.

Nu pot decat sa spun ca as vrea sa-mi pot lua rucsacul si sa calatoresc fara sa-mi fie teama de atatea si atatea urmari, atatea repercursiuni, atatea responsabilitati. As vrea sa regasesc veselia unei coronite!

Omagiu

Acest post este un omagiu adus persoanei care m-a invatat:

– ce e curajul si la ce-ti foloseste sa fii tu insuti;

– ca viata nu se poate trai regretand;

– ca amintirile pot ramane vii mereu daca stii sa le tii in viata;

– ca soarta nu e chiar un basm dar frumusetea e in a o infrunta cu placere si incredere;

– ca oamenii sunt si pot mai mult decat arata;

– ca o familie mare e o familie fericita, iar asta nu prin comoditate si confort ci prin altruism si solidaritate;

–  ca pentru a vedea cu adevarat trebuie sa deschizi ochii si sa stii unde sa te uiti;

– ca mereu invatam valoarea oamenilor care ne sunt dragi abia cand e tarziu.

Sambata a murit bunica mea, cea care mi-a pus intr-un fel in brate simtul umorului si increderea in amintiri, curajul si puterea de a merge inainte cu fruntea sus.

Omagiu tie, bunica!

Pe ritm de zambete

Mi-era dor de sunetul apei lovind ritmic peretii piscinei (sau maluri, dar mai e pana la vara) si de ecoul rasetelor!

Desi nu stiu sa innot simt o atractie greu de explicat spre a invata. Acelasi lucru s-a intamplat si cu scoala de soferi: am visat cateva nopti la rand ca pot conduce si m-am apucat de scoala, desi ma speria ideea la inceput. Acum pot conduce, dar ramane sa am si permisul :P.

Stiu insa de unde vine impulsul acesta si ma mira ca mi-a ramas atat de clar intiparit in minte. Atunci cand eram mica visam ca pot face diverse lucruri pe care in realitate nu reuseam, iar explicatia mamei a fost atat de naturala incat am integrat-o instantaneu si inca ma ghidez dupa ea: „daca visezi ca poti insemana ca nu mai trebuie decat sa vrei si vei reusi sa le faci si in realitate! inseamna ca atunci cand vrei ceva in viata vei obtine, cu pretul efortului de a le invata, de a ti le insusi!”. Pentru mine asta a insemnat ca pot fi invingatoare daca ma inscriu in cursa corecta (bine, asta necesita intelepciune si pe-aia nu ma visat-o inca =)), insa tintesc spre ea).

Revenind la subiectul initial…la sunete si senzatii, mi-era dor sa ma scufund in apa cu puterea de a lasa in urma ganduri si griji. Tot facand zig-zag-uri prin piscina ascultam fascinata clipocitul apei si ecourile. Aveam senzatia ca nu doar lumina era supusa fenomenului dispersiei in apa ci si gandurile, cuvintele spuse sau nespuse, sunete vagi…sunete clare (urletele unuia de acolo crek nu s-au mai dispersat, ca se saturase si gresia de cat putea sa tipe).

Oamenii de langa mine zambeau, era lumina si multa apa…. Dupa piscina dus si odihna, iar mai tarziu club.

Mai multe zambete, ritmuri noi, decibeli si lumini de laser care semanau din cand in cand cu niste artificii in miniatura. Bineinteles ca m-a luat valul si am inceput sa visez pana cand mi-am dat seama ca ritmul din boxe si ticaitul ceasului nu ma asteapta sa ma intorc din lumea mea iluzorie.

M-am simtit bine si mi-am amintit gustul… amintirilor de maine ;).

P.S.: inca am vanataia aia, dar s-a mai insanatosit putin!!!

Nu te grabi! Timpul trece oricum!

Ai vreodata sentimentul ca ceasul te triseaza, ca timpul e cel mai mare inamic al tau, ca norii nu vor sa iti lase putina lumina sau cand o lasa iti intra in ochi pana te exaspereaza, ca toate autobuzele intarzie si esti CEL/CEA MAI MARE GHINIONIST/A?!

Sunt la cura de nesomn de ceva timp si cand imi suna alarma dimineata as intra si sub pat…dar sunt matura si responsabila deci dau de doua ori snooze si injur o data in timp ce ma tarasc spre baie. Daca am bafta e libera ca azi dimineata, daca nu e imi fac portia zilnica de matanii sa se deschida usa curand. Si cand ies din baie vad patul si ma doare sufletul. Mi-e asa greu sa-l las singur acasa… L-as lua la servici cu mine ( m-ar scuti si de-o chirie ca oricum acolo petrec majoritatea timpului).

Azi am intarziat si eram pe fuga, ca mai tot timpul. Iar in fuga mea de copil somnambul, care abia vedea trotuarul, am ratat doua autobuze, urmand sa astept cam 10 minute pana la urmatorul. Bineinteles ca eram revoltata. Asa m-a invatat capitalismul. Timpul inseamna bani! Intarziam la un profit virtual …care probabil va ramane mult timp doar virtual :)). Eram agitata si nervoasa! Nu mergea nimic aparent. Dar la un moment dat mi-a intrat in ochi o raza de soare care parca vroia sa imi tina morala ca fac atata galagie (in gand) pentru niste autobuze. Asa ca m-am calmat putin si a venit autobuzul salvator. Ajunsa in statia in care trebuia sa schimb iar pustiu…iar galagie, iar nervi, iar m-am uitat la ceas pana am lustruit ecranul…

Intr-un final a venit 335-ul si urc nervoasa. Un domn care se juca de-a cersetorul m-a intampinat din usa cu un calduros „Mademoiselle! Bonjour!” . I-am zambit si mi-am gasit un coltisor dupa care urma sa inteleg ce era cu domnul in cauza. Dar inainte sa  analizez ceva l-am auzit povestind de Shakespeare, recitand poezii si indemnandu-ne pe toti din autobuz la un „gaudeamus igitur” general. Dupa care se intoarce si intreaba doamnele din jur daca au 10 bani. Si isi aminteste de mine. Toata lumea il refuzase pana atunci pe motiv ca nu au. Eu aveam si mi se parea inutil sa-l mint sau sa-l refuz. I-am dat 10 bani si a inceput sa-mi recite si sa ne povesteasca tuturor viata lui (reala sau inventata).

La penultima mea statie a urcat o doamna care l-a privit cu ochi critici si a carei expresie faciala era severa si acuta. Domnul insa i-a spus ca e foarte frumoasa si i-a facut din ochi, afirmand unul din marile adevaruri ale secolului XXI: suntem atat de preocupati de NIMIC incat uneori uitam sa zambim, uitam ca avem si optiunea asta integrata.

A fost atat de amuzanta toata povestea incat inca ma gandesc cat de gresita e uneori concluzia ca intarziem. Eu eram acolo cu un motiv. Eram exact acolo unde trebuia sa fiu intr-o miercuri dimineata…

Pentru ieri de maine

Dupa vreo doua luni de absenta am fost acasa in weekend. La norii mei pufosi si amintitile mele pline de savoare, la familia mea care m-a invatat sa fiu si la prietenii mei care dau sens acestui verb.

Am plecat vineri seara si pe la 00.00 eram in Iasi. Pe drum am admirat cea mai frumoasa luna noua desupra careia veghea un Luceafar stralucitor si jovial. Trebuia sa ma uit pe geam, pentru ca in vagon era cam putin spatiu si ma apuca hiperventilatul daca nu ma concentram pe altceva.

In Iasi m-a astepta una dintre cele mai bune si mai vechi prietene ale mele, care mi-a fost colega si acum mi-e mai mult sora. Ma bucur mereu sa o revad… Apoi a venit sa ma vada in gara o alta prietena si dupa ce ne-am hahait bine in gara am plecat spre casa.

Sambata am fost prin Iasi sa le cumpar alor mei cadouri si asta a durat pana pe la 3 cand ni s-a alaturat o a treia prietena si deja scria chef pe noi. Asa ca directia de deplasare a fost la MINE acasa. Ma asteptam sa fim doar noi cateva insa cand am ajuns am aflat ca e chef mare…si a fost. Dupa ce am delimitat teritoriul pustilor de cel al oamenilor mai in varsta sau mai seriosi, m-am integrat rapid in prima categorie si am inceput balamucul. Am dansat, ne-am batut cu perne, am facut misto unii de altii, ne-am tinut de 6 unii altora ca sa furam alcool (nu mult) sau ca sa se fumeze (se stiu ei care…nu zuzu? :D), ne-am batut cu frisca (si am curatat covoarele apoi 😛 ), dupa care ni s-a facut somn si cum dormeam toti intr-o camera am purtat tratative care, unde doarme.

Si cand era totul pregatit si ordinea stabilita a inceput partea a doua din balamuc. Cunoscandu-ne de mult (o parte) sau bine dar de curand (cativa) mistourile au ajuns departe. Si ca sa fie imaginea clara in camera eram 6 persoane dintre care: 2 baieti si 4 fete, iar din noi una din fete era insomniaca, una era minora si a furat alcool (cu mine), una vorbea rar dar cand o facea nu ne mai puteam opri din ras, eu care muream de frig (desi dormeam lipita de calorifer) dar savuram clipa, unul din baieti se tot legana intre cele doua fete intre care dormea iar al doilea – fratele meu – era hotarat sa nu ne lase sa dormim si mai pornea cate-un telefon fara fir cat sa ne ofticam.

A iesit ca la noi iar a doua zi la trezire a fost episodul trei: cine, ce-a zis prin somn? care a sforait? a cui era telefonul care s-a descarcat? cine a mai auzit telefonul? care a gemut? cum a ajuns zuzu cu un picior peste plapuma din moment ce era la mijloc? cine a auzit cum scartia saltea gonflabila care se atingea de calorifer si cine injura dimineata? care au dormit si care nu? pe cine doare capul :)) ?

Pot spune doar ca la gara cand a trebuit sa-mi iau la revedere si auzeam una din pustoaice spunand scheunat: „nu pleeecaaaa!!!!” nu ma tenta de nici un fel sa urc in tren si sa ma intorc la…putine. Dar lucrurile bune se savureaza in cantitati mici, asa ca…PE DATA VIITOARE dragii mei!!!

P.S.:am uitat sa mentionez ca inainte sa plec la tren am cules ghiocei…fiecare cum stia, unii cu frunze altii fara, unii in geci si 2-3 pulovere altii in pantaloni scurti ;)!

Miroase a suflete dezghetate

Sunt viziva si majoritatea informatiilor pe care le detin sunt stocate sub forma de imagini.

Cu greu pot insa sa ma desprind de acele amintiri de natura olfactiva care ma definesc:

mirosul de cozonaci copti in cuptor de bunica mea,

miorsul florilor de mar primavara,

zambilele din gradinita mamei,

mirosul de praf stins dupa ce ne udam prin curte vara,

mirosul dinaintea si de dupa furtunile de vara,

mirosul de floarea soarelui dimineata cand e inca roua…

Astazi in timp ce ma duceam la magazinul de pe colt am avut o senzatie ciudata. Era soare si caldut, astfel ca totul radia in jur desi de un gri depresiv. Pana si cele mai profunde ganduri mi-au scanteiat si imi reflectam zambetele in cele ale trecatorilor.

In drum spre birou mi-am dat seama ce era diferit: mirosea a … suflete dezghetate, a sentimente scoase de la naftalina si a zambete dezmortite, abia iesite din hibernare.