Category Archives: Cu si despre

ziua mea si alte zile

O sa fiu cat pot de succinta in acest post pentru ca la o zi dupa ziua mea am un gust amar imbinat cu unul dulce in ceea ce priveste singura zi din an care ar trebui sa-ti apartina, sa implice dorinte si vise implinite alaturi de multi oameni fericiti.

Cert e ca am avut parte de doua suprize, una foarte placuta si alta foarte neplacuta. Despre cea placuta nu pot spune decat ca m-a lasat fara cuvinte si cu vreo doua lacrimi in ochi.

Oricum, din ambele am invatat cate ceva, dupa ce m-am simtit proasta o zi intreaga:

1) Oamenii sunt importanti atata timp cat si ei te considera important! Ceilalti oameni sunt persoane care ar putea sa te pretuiasca intr-o zi…si atat!

2) Cand sufli in lumanare ca mine, dorindu-ti nimic altceva decat multi oameni fericiti in jurul tau, acei oameni in principiu… intreaba-te cati dintre ei se gandesc la fericirea ta azi sau vreodata.

3) Prieteniile nu sunt instrumente de care te poti folosi cand ai nevoie sau chef ci „recipiente” in care pastrezi momente fericite, sentimente placute, ganduri bune.

4) O prietenie care nu conteaza pentru ambele persoane implicate nu e o prietenie, e stima!

5) Anul acesta voi avea mai multi amici si mai putini prieteni. Banuiesc ca era momentul sa fac o reforma in acest sens…

Va doresc oameni frumosi si buni in jur; oameni care cred in oameni si au grija de ei!

Anunțuri

nu va stingeti focul

sau teoria CREMENE-SCANTEIE-FOC

(Pentru cei care nu stiu, cremenele e acea pietricica pe care, daca o ciocnesti cu o surata, face scantei. )

La inceputurile civilizatiei umane, oamenii erau prada usoara pentru ca depindeau ca restul animalelor de LUMINA. De aceea intr-o zi cand un fulger a aprins un foc, au luat toti o farama din „minune” si l-au imprastiat, straduindu-se mereu sa-l tina aprins. Mai tarziu au descoperit ca focul nu era un semn sau dar din ceruri, ci un lucru accesibil, prin simpla ciocnire a doua pietre. Astazi, focul e la indemana unei brichete, a unui chibrit sau a unui buton.

Cand suntem mici cu totii avem vise si obiective marete (dar nu imposibile) in care credem cu o tarie pe care, o data cu inaintarea in varsta, o inlocuim orbeste cu scepticism, „realitate” si indoieli. Asa ca de la punctul A in care eram toti niste animalute speriate pana in punctul B unde aveam o crenguta aprinsa (aveam un vis al nostru) lucrurile sunt bune si ne dezvoltam enorm. „A crede” tine loc de noroc, hrana, imbracaminte si ratiune. A crede cu adevarat inseamna sa stii ca vei reusi inainte sa incepi si sa nu te opresti sa-i lasi pe altii sa iti demonstreze ca gresesti.

Din punctul B insa suntem educati ca focul implica riscuri si e mai bine sa nu il folosesti (prea des), ca scanteile au nevoie de un loc al lor in care sa se aseze pentru ca flacarile sa aiba efectul propice si nu unul distructiv s.a.m.d.

E adevarat, totul e adevarat!

Dar ca sa-si capete independenta fata de intuneric, sa se diferentieze de restul animalelor care erau inevitabil victime ale unui ciclu necrutator, omul a trebuit sa creada ca flacara sau scanteia ii va fi de folos, sa aiba incredere in instinct si in avantajul unei diferente majore.

Ne nastem asadar, visand la o scanteie. Crestem pana la un punct cultivand o flacara, iar apoi ne petrecem restul vietii turnand cate-o picatura de apa peste ceea ce ne definea si ne deosebea candva.

Cat de stupizi suntem uneori noi, oamenii…

o viata cu acceleratie

In una din serile trecute am realizat ceva si de atunci ma bantuie o intrebare: cati dintre noi se jucau cu masinute cand erau mici?

Tind sa cred ca destul de multi, pentru ca mai toti baietii cresc visand la o masina. Ceea ce nu e rau, ba e chiar firesc, intrucat undeva in trecutul lor masinutele au fost principala lor ocupatie (ca sa nu ii jignesc si sa spun jucarie:P). A nu se intelege ca DOAR baietii vor masini. Spun insa ca majoritatea baietilor/ barbatilor face din masina un prim scop in viata, in timp ce majoritatea fetelor/ femeilor investesc in imagine in alt mod (cosmetice, imbracaminte, incaltaminte, cursuri, calatorii s.a.m.d.).

Pana aici 1-0 pentru baieti :)!

Totusi nu mi-am propus sa dicut despre diferentele de gen, asadar, revenind la masinute…aveam si eu una cand eram mica (sau cred ca era a mea si n-am furat-o de la fratii mei :-S). Prima si singura masina pe care tin minte sa o fi primit era cu telecomanda si fir. Ei bine, desi era cea mai rapida si mai frumoasa masina pe care o vazusem la cineva, ma incurca firul atat de tare incat am vrut s-o fac wireless si l-am „tuns”. Evident dupa nu am mai avut masinuta cu telecomanda.

Acum cateva seri am realizat ca viata mea e ca masina cu fir.  Ca sa functioneze trebuie sa se lege de ceva anume, insa de cele mai multe ori viteza cu care ma perind prin ea rupe fire, legaturi, prietenii, relatii.

E frumos sa traiesti intens, sa ai „acceleratie” in viata, insa inevitabil vei ajunge intr-un punct in care sa te intrebi unde e frana…

single is not a status

I don’t know how many of you have ever played video games, but for those who have this post will be much easier to understand.

Why? Because video games have this option of saving a game from time to time and then loading it every time you need. In real life that doesn’t work quite so, but there is a „feature” you can save and to which you can always go back to.

That is YOURSELF!

Relationships are like video games: unless you invest in yourself and „SAVE” from time to time, a separation will undoubtedly send you back to zero. And in this case zero is that depression in which you question your value/ values, when you give up all the things you believed in for the impression of a relationship and when nothing around you seems good enough.

Single is not a status!!! Single is  like loading the game! It’s back to yourself and all the things you have built within.

MYSELF comes from a self part that is mine and mine only. It’s that part that I have conquered or discovered, I have shaped and colored, I have improved… We all have the option to choose what we define ourSELVES through. But take my word for it that using a relation for this is not the best or smartest thing you can do.

So…you are not single or in a relationship. YOU are or not WHO YOU ARE! Single/ relationships are just fazes of a life time game!

So SAVE and LOAD until you reach your destination!

de pe cer

Cand eram mica imi puneam dorinte la stele cazatoare si daca nu ma insel mai toate mi s-au indeplinit.

Dupa care am aflat dintr-un film ca exista si varianta in care toti avem o stea norocoasa…si m-am chinuit teribil sa-mi aleg o stea si sa o tin minte. Asa ca din cand in cand ma uitam dupa ea si speram sa functioneze macar la fel de bine ca si cu mai rarele stele cazatoare. Intr-un fel, steaua mea era un semn de stabilitate, dupa care am tanjit intotdeauna.

Dar nu a functionat…pentru ca dupa scurt timp am uitat de „steaua mea norocoasa”, astfel incat tot la stele cazatoare imi pun dorinte si astazi.

In viata am aflat ca fac la fel si probabil nu sunt singura. Imprumutam valori, care nu ne definesc, doar pentru ca le apreciem si le gasim utile, fara a intelege ca le avem noi insisi sub alta forma. Peste ani insa acumulam frustrari sau renuntam cu usurinta la ele pentru ca defapt nu ne defineau, nu ne caracterizau …poate nici nu ni se potriveau in acea forma. Si atunci ne gandim ca am gresit tot drumul pana acolo sau luand exemplul de mai sus, incepem sa credem ca n-avem noroc indiferent daca e stea cazatoare sau daca e pe cer in fiecare noapte.

Nu e norocul cel care ne lipseste si nu am gresit drumul. Singurul lucru pe care il facem gresit e ca nu privim dintr-o perspectiva potrivita.

Ca sa vezi stelele sau ca sa ajunga ele sa-ti poarte noroc e nevoie neaparat sa nu uiti niciodata ca ele sunt pe cer. Deci ca sa gasesti ce-ti lipseste trebuie sa cauti acolo unde crezi cu adevarat ca se poate afla acel lucru, dar sa vezi totul prin prisma proprie. Daca vei vrea sa vezi lucrurile cum ti le descriu altii risti sa te pierzi intr-un lung sir de insatisfactii pentru ca nu va fi nimic identic si te vei multumi cu asemanari insuficient de convingatoare pe termen lung.

Morala numarul 1: Indiferent daca iti cauti steaua norocoasa sau stele cazatoare, bucura-te ca nu ai uitat unde sa le cauti si sa te uiti din cand in cand spre cer.

Morala numarul 2: Nu incerca sa lustruiesti cerul ca sa sclipeasca stelele mai puternic. E imposibil! Ba mai mult, e inutil!!! Daca nu ti se pare ca ar fi in tot cerul ceva suficient de stralucitor atunci e clar ca te uiti dupa stelele altcuiva.

vise sub inventar

Cand te nasti esti nemultumit de faptul ca ti se rapeste comoditatea de a primi totul de-a gata, insa ar trebui in mod normal sa fii inconjurat de oameni care sa te ajute sa iti infrunti greutatile aferente fiecarei varste cu usurinta. Asa faci fata cu bine primilor pasi, primilor dintisori, primelor cuvinte, primei zile de gradinita sau de scoala, primei note mici, primului examen, primei iubiri…

Dar cresti facand in permanenta dictari cu tine insuti, ca in clasa intai. Iti dictezi o lista de vise pe care la sfarsit le evaluezi sa vezi care au ajuns pe coala ta imaginara cu bine si care nu, ca peste ani buni sa reevaluezi si sa tragi linie.

Tu iti amintesti la ce visai cand erai copil?

Eu imi amintesc ca visam sa schimb lumea si sa fiu magica pe la 6-7 ani (dincolo de ceea ce mi se spunea ca vreau sa fiu si anume doctorita). Pe la 9 ani visam sa fiu profesoara iar pe la 10 ani visam ca o sa fiu o persoana importanta, dar nu-mi era clar ce anume. In jurul varstei de 14 ani spuneam ca vreau sa fiu translator ca sa pot cunoaste cat mai multi oameni si sa calatoresc. Apoi am vrut sa fiu psiholog pe la 16 ani. La 18 ani am decis ca pana voi termina facultatea voi fi calatorit si voi avea un job care sa-mi permita sa imi ajut familia si sa stau comfortabil. La 19 am decis ca vreau sa fac o facultate in domeniul comunicarii iar pe la 20 imi propuneam sa imi deschid propria agentie de publicitate…mai tarziu de PR …acum de organizari evenimente. Visez sa fac atat de multe pentru ceilalti incat pentru mine nu vreau decat stabilitate…si puterea de a visa mereu.

Si totusi mi se pare din ce in ce mai greu sa imi las loc de vise irealiste sau de perspective idealiste.

Nu am mai scris de ceva vreme pentru ca am ales sa nu o fac si pentru ca nu am putut. Pentru mine doliul e o perspectiva, pe care aleg sa o reduc la un snur negru la incheietura si o scurta tacere. Nu simt nevoia sa impart cu toti ceilalti tristetea, ba mai mult cred ca oamenii care zambesc in preajma mea sunt modul meu de a merge inainte si de a fi mandra la sfarsitul zilei. Simt totusi nevoia sa ma scuz fata de mine ca am renuntat sa scriu, desi este unul dintre lucrurile care ma definesc…

…iarna asta mi se pare cea mai lunga dintre toate iernile pe care le-am trait vreodata…poate pentru iarna asta zapada nu s-a asternut ca in iernile trecute peste pamant si atat. Anul asta fulgii s-au intrecut in a-mi acoperi sperante, vise, obiective…si oameni la care tin, dar nu mai sunt aici (insa stiu ca trebuie sa fie linistiti).

asteptarea dauneaza

(GRAV SANATATII MINTALE)

Pentru o persoana care e nascuta ca sa intarzie mi se pare ironic sa vorbesc despre cat de apasatoare e asteptarea.

Totusi, pot astepta oamenii care intarzie (poate si pentru ca ma simt vinovata 😀 ), insa cand vine vorba de lucrurile pe care mi le doresc, care imi lipsesc, la care tin, lucrurile care imi trebuie, la care visez sau pe care le voi avea mai tarziu … nu mai e atat de usor.

Pentru mine asteptarea e ca soarele in exces: arde, ofileste, imbatraneste… Cand astepti ceva ce iti doresti prea mult nu vei mai sti sa te bucuri de respectivul lucru, nu vei putea depasi eforturile pe care le-ai facut sa ajungi acolo si atunci satisfactia se va transforma intr-o bucurie cu aroma de nostalgie si regret.

Drumuri…prefer drumurile insorite si nu foarte lungi, drumuri pe care ma pot rataci dar pe care sa nu uit niciodata incotro ma indrept. Prefer drumurile care imi dau optiuni, fara sa ma lase sa ma indepartez de la ce vreau.

Si totusi viata e un drum incalcit cu un singur sens, in care rareori poti sa te intorci la o rascruce sa schimbi optiunea initiala. Si cel mai trist e cand astepti mult timp ceva si in cele din urma in loc de dreapta mergi in stanga si toata asteptarea, emotiile, visele, planurile raman la capatul tau de drum.

E adevarat totusi ca sunt lucruri care cresc in timp, pentru care trebuie sa fii suficient de matur si puternic inainte sa le intampini, sa le primesti…insa pentru mine liniile de diferentiere au fost intotdeauna o problema.