pasii mei…pasii nostri!


8 Martie e inca o sarbatoare adulta pentru viziunea mea copilareasca asupra lucrurilor, o sarbatoare incarcata de maturitate si feminitate, desi de multe ori intr-un ambalaj chicios si total nepotrivit.

Astazi insa maturitatea sarbatorii si-a gasit un locusor perfect, un loc ce abunda in vechime si minti nesatioase, un loc in care pasii mei pot acoperi milioane de alti pasi ce ma preced, dar care inca rezoneaza in fiecare caramida descoperita: pe Lipscani.

Simplitate! Intr-un capitalism mediocru cu reminescente sau dedesupturi socialiste ne lipseste simplitatea de a fi noi fara sa impresionam, fara comparatii inutile, fara adeziuni oportuniste la grupuri generatoare de statuturi…Sa fim! Uitam sa fim noi cu bune si rele…E bine sa ai asteptari inalte dar e bine sa te cauti si sa te gasesti inainte de a urca o scara sociala turnata in smoala. E o scara si un drum ce implica riscuri si sacrificii.

Si intr-o era a productiei in masa am regasit eleganta unor caramizi ascunse sub moloz si mucuri de tigara. Zaceau acolo tacute si asuprite, insa cu toate astea erau cel mai frumos aspect din Lipscani. Putini trecatori au vazut caramizile dar nu era important. Ele nu erau puse acolo ca sa fie admirate. Erau acolo atat de spectaculoase si simple pentru ca cineva a avut nevoie de ele, pentru ca au reusit sa adaposteasca o parte din istorie si pentru ca noi sa invatam ca universul nu a aparut la nasterea noastra si nici nu se termina o data cu noi.

Si trecand de la pasi si admiratie la simplitatea de a fi, am remarcat (la mine si la altii) ca suntem invatati sa supravietuim incat uitam sensul intrebarii: „de ce?” sau „pentru ce?”

Eu stiu ca vreau sa fiu puternica si nu ma uit nici in stanga nici in dreapta cand simt ca sunt pe drumul cel bun. Merg  inainte cu speranta si increderea mea. Uneori e bine! Alteori sentimentul asta de auto-suficienta ne da cate-un bobarnac si ne aminteste ca lucrurile mari se simt; respira prin porii intregului univers iar noi cu ego-urile noastre putem sa absorbim si sa invatam sau sa trecem nepasatori cu un sine semifabricat.

Ridicati privirea, oriunde sunteti! Sunt cladiri, sunt oameni, sunt nori si privelisti ce ne merita atentia. Lumea nu incepe si nu se termina la usile tramvaiului sau la monitorul calculatorului. Lumea reala e acolo unde uitam de multe ori sa privim, deasupra noastra.

Iar pe Lipscani a nu-ti ridici privirea e o mare greseala, pentru ca inca mai pastreaza la balcoanele in stil baroc eleganta si esentele elegantei feminine de alta data iar pe acoperisuri reflexele apusurilor a sute de ani, milioane de zile…mai multe secunde de cat ai uitat de tine si mult mai multe decat iti mai permiti sa uiti.

Paseste alaturi de mine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s