Nu te grabi! Timpul trece oricum!


Ai vreodata sentimentul ca ceasul te triseaza, ca timpul e cel mai mare inamic al tau, ca norii nu vor sa iti lase putina lumina sau cand o lasa iti intra in ochi pana te exaspereaza, ca toate autobuzele intarzie si esti CEL/CEA MAI MARE GHINIONIST/A?!

Sunt la cura de nesomn de ceva timp si cand imi suna alarma dimineata as intra si sub pat…dar sunt matura si responsabila deci dau de doua ori snooze si injur o data in timp ce ma tarasc spre baie. Daca am bafta e libera ca azi dimineata, daca nu e imi fac portia zilnica de matanii sa se deschida usa curand. Si cand ies din baie vad patul si ma doare sufletul. Mi-e asa greu sa-l las singur acasa… L-as lua la servici cu mine ( m-ar scuti si de-o chirie ca oricum acolo petrec majoritatea timpului).

Azi am intarziat si eram pe fuga, ca mai tot timpul. Iar in fuga mea de copil somnambul, care abia vedea trotuarul, am ratat doua autobuze, urmand sa astept cam 10 minute pana la urmatorul. Bineinteles ca eram revoltata. Asa m-a invatat capitalismul. Timpul inseamna bani! Intarziam la un profit virtual …care probabil va ramane mult timp doar virtual :)). Eram agitata si nervoasa! Nu mergea nimic aparent. Dar la un moment dat mi-a intrat in ochi o raza de soare care parca vroia sa imi tina morala ca fac atata galagie (in gand) pentru niste autobuze. Asa ca m-am calmat putin si a venit autobuzul salvator. Ajunsa in statia in care trebuia sa schimb iar pustiu…iar galagie, iar nervi, iar m-am uitat la ceas pana am lustruit ecranul…

Intr-un final a venit 335-ul si urc nervoasa. Un domn care se juca de-a cersetorul m-a intampinat din usa cu un calduros „Mademoiselle! Bonjour!” . I-am zambit si mi-am gasit un coltisor dupa care urma sa inteleg ce era cu domnul in cauza. Dar inainte sa  analizez ceva l-am auzit povestind de Shakespeare, recitand poezii si indemnandu-ne pe toti din autobuz la un „gaudeamus igitur” general. Dupa care se intoarce si intreaba doamnele din jur daca au 10 bani. Si isi aminteste de mine. Toata lumea il refuzase pana atunci pe motiv ca nu au. Eu aveam si mi se parea inutil sa-l mint sau sa-l refuz. I-am dat 10 bani si a inceput sa-mi recite si sa ne povesteasca tuturor viata lui (reala sau inventata).

La penultima mea statie a urcat o doamna care l-a privit cu ochi critici si a carei expresie faciala era severa si acuta. Domnul insa i-a spus ca e foarte frumoasa si i-a facut din ochi, afirmand unul din marile adevaruri ale secolului XXI: suntem atat de preocupati de NIMIC incat uneori uitam sa zambim, uitam ca avem si optiunea asta integrata.

A fost atat de amuzanta toata povestea incat inca ma gandesc cat de gresita e uneori concluzia ca intarziem. Eu eram acolo cu un motiv. Eram exact acolo unde trebuia sa fiu intr-o miercuri dimineata…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s