Senzatii extreme din varful tocului


De cand ma stiu am avut oarecare inclinatii artistice. Nu creez arta dar o consum. Adica mama mi-a spus ca si gatitul e o arta deci e legitim sa spun ca eu ma incadrez la categoria consumatoari de arta. 😉

Si apoi, ma pot considera si critic de arta caci toti romanii avem un talent inascut pentru aceasta activitate. Cred ca din punctul asta de vedere nu e alt popor care sa „stie” mai bine cum ar trebui sa-si faca altii treaba. Am putea fi Curte de Arbitraj International daca nu am fi atat de usor de categorisit ca fiind corupti si comunisti.

Ei bine, din tot spiritul meu artistic la balet nu m-am gandit niciodata serios sa ma inscriu. Dar Dumnezeul meu, care e special prin faptul ca are un simt al umorului deosebit, s-a gandit ca adevaratele talente se descopera in cele mai neasteptate momente.

Acum aproximativ o saptamana cei din Bucuresti stiu ca a nins foarte tare de s-au blocat toate strazile si era super nebunie. Ei bine, la ora 18.00 totul era sub un strat considerabil de ninsoare, trotuarele erau patinoare fiindca un prim strat se topise iar apoi a inghetat sub fulgii care tot picau din cer cu nemiluita. Si ningea de spuneai ca suntem in povestile la gura sobei de cand eram mici. Fulgi mari, rafale puternice… masini multe si blocate pe strada, claxoane cate incapeau in peisaj si calatori numai cat sa iti dea de banuit ca nu e pustiu orasul.

Ei bine, daca nu ati realizat unde ma incadram eu va spun acum. Eu eram unul dintre putinii trecatori de care radea lumea care se uita linistita de pe geam. Eram singura care se putea nimeri pe vremea aia sa se duca pana in Povernei (care e intre Romana si Victoriei, Bucuresti), la facultate, sa predau o traducere. Mai exact, eram singura fiinta capabila sa se nimereasca pe tocuri, oarecum eleganta cu o geanta care avea in ea pe langa laptop si alte muuulte minunatii plus poseta, si intr-un puloveras de simteam fiecare adiere pana in adancul sufletului. Deci va puteti imagina cat de dezechilibrata eram si cat de caraghioasa…si cat balet am facut pana la destinatie.

Era sa pic de cel putin 10 ori pana la facultate si mai aveam si o senzatie acuta ca voi ramane fara toc. Si nu ma gandeam decat ca daca era sa ma duc de pamant nu mai aveam unde ateriza. Adica eram asa de incarcata ca ori cadeam pe laptop ori peste poseta (in care aveam telefonul si alte minuni care nu trebuiau strivite). Pe scurt, eram asa batuta de soarta ca imi venea sa ma pun in fund si sa plang, ca nici nu vedeam bine incotro de cat ningea.

Si am ajuns in cele din urma la facultate. Am predat traducerea. Si spre surprinderea mea aveam ambele tocuri plus zapada pe mine cat sa fac niste omuleti.
Daca ati crede ca aici se termina povestea va inselati. De la facultatea am zis ca iau un taxi inapoi. Si dupa ce am sunat jumatate de ora in continuu incat am invatat pe de rost toate melodiile robotului companiilor de taxi am renuntat si m-am intors spre metrou, respectiv spre casa tot pe jos.

Cand am intrat in scara blocului, insa, mi s-a umplut paharul. O doamna extrem de binevoitoare m-a intrebat (desi abia respiram si eram verde-albastra de cat ma concentrasem sa nu-mi rup gatul): „Dumnezeule, cum ai reusit sa mergi pe tocurile alea pe vremea asta? Eu era sa cad in ghete!!!”

1-0 pentru Doamne-Doamne…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s