A fi sau a nu fi…


„Orice initiere este o moarte si orice moarte inteligent
asumata poate echivala cu o initiere.”


Mircea Eliade

Ne nastem din doua celule care se contopesc, ne lipim de uterul mamei si crestem, pana cand, intr-o zi, ne hotaram sau se hotaraste ca nu acolo trebuie sa ne continuam existenta.

Asa ajungem intr-o lume in care ne gasim un alt refugiu, familia. In bratele celor care tin la noi crestem in continuare dar ca si in datile precedente hotaram sau se hotaraste ca ar trebui sa mergem dincolo de acest mediu asa ca intram intr-o lata lume, aceea a prietenilor. Cei pe care ii avem, pe care am vrea sa ii avem, cei pe care i-am avut, cei pe care ii vom avea… prieteni. E ceva mai greu acum fiindca, daca parintii care te-au nascut te iubesc neconditionat, in cazul prietenilor lucrurile se schimba. In primul rand nu toti cei pe care ii cunosti iti sunt prieteni sau iti vor fi vreodata. Pentru ca cineva sa-ti fie prieten nu e de ajuns sa afirme acest lucru. Dintrodata, asadar, existenta capata noi valente.

Desi nu ne ofera nimic mai bun in cele mai multe cazuri ajungem la un anumit moment cand ne refugiem in grup si trecem familia pe un plan secundar. Schimbarea de la familie, mediul atat de cald si comfortabil, la prieteni, un mediu care poate avea valente asemanatoare dar a carui inconstanta pune individul in diferite ipostaze si il aduce in stadiul in care existenta lui se rezuma la intrebari si nu la raspunsuri da nastere unei boli care daca nu e tinuta sub control din timp se poate dovedi fatala: nesiguranta. Urmatoarea etapa a vietii este irosita in cautarea acestei sigurante. Nimeni nu iti garanteaza ca ar exista. Nimeni nu spune ca ar fi gasit-o si poate sa-ti demonstreze ca descoperirea facuta este valabila si in cazul de tau. Nimeni nu te poate ajuta, din contra sunt multi care de teama sa nu ajungi la ceea ce vrei sa obtii inaitea lor s-ar putea sa te descurajeze. Cu toate acestea vei continua sa faci ceea ce face toata lumea. Vei continua sa cauti….

Si vine o varsta cand certitudinile cautate nu apar si in locul lor se nasc mai multe goluri care aduc in cele din urma sa fii doar jumatate din fiinta care trebuia sa fii dar in care nu ai avut destula incredere. Ce e de facut in acest caz? Nu poti ramane jumatate! E un destin prea trist pentru o fiinta sensibila si vulnerabila ca tine!

Solutia? Sa gasesti pe altcineva care si-a pierdut o jumatate asemanatoare cu jumatatea pe care o reprezinti tu. Astfel, jumatatea ramasa va rezista „transplantului”, va fi compatibila, adica…complementara jumatatii tale. Acum incepe un alt drum de cautari, plin de riscuri pentru care nu te-a pregatit nimeni cand inca se mai putea face ceva. Sau ti-au spus si nu ai ascultat? Se intampla, se intampla aproape de fiecare data…

Se poate sa gasesti acea jumatate, dar se poate sa nu, si atunci iti vei petrece restul drumului incomplet si singur. Restul drumului pana la ce? Pana se sfarseste, ti de va raspunde ca si cum e ceva cu care te-ai nascut si pe care l-ai purtat cu tine tot acest timp!

Ce stii despre acest sfarsit? Nimic concret!

Ce stii despre viata? Nimic concret!

Si totusi ai fost crescut sa te temi de ceva ce este numit sfarsit, sau moarte, de restul oamenilor deoarece din acel moment ei nu te vor mai putea vedea iar asta le da dreptul sa numeasca acest fenomen sfarsit. De unde stii insa ca acest sfarsit nu este o alta „expulzare”, rezultatul unei noi hotarari de a trece sau a fi trecut la nivelul urmator? Cu ce este diferita incertitudinea legata de existenta si actual diferita de cea legata de viitor?

Prin aparentul palpabil atat de fragil si efemer? Prin faptul ca esti inconjurat de trecut care se poate transforma oricand intr-un refugiu? Prin idei care sunt comune unei intregi lumi?

Si daca suntem cu totii naivi si ne temem de ceva ce noi insine am inventat sau daca ne temem de ceva ce nu exista?

Credem intr-un circuit complet al materiei, credem ca circuitul apei in natura face ca aceasta resursa sa fie inepuizabila, dar nu credem intr-un circuit al spiritului, al sufletului despre care stim mai putin decat despre orice altceva… si totusi ne este atat de greu sa credem intr-un alt final incat ne multumim cu negativismul si pesimismul in care suntem crescuti sau, cine stie, pe care il mostenim. Poate ca acest sentiment de teama fata de moarte este un fel de cunostinta a priori legata de sensul existentei si finalitatea sa.

Exista diferite perspective asupra mortii care mie mi s-au parut cel putin interesante asupra mortii dintre care le voi aminti pe cele mai interesante:

Ioan Gyuri Pascu in lucrarea In cautarea armoniei:

Moartea este promontoriul pe care se odihneşte pescăruşul din tine.”

Michel de Montaigne:

Moartea este un fragment din ordinea universala, fragment din viata lumii.”

Ambrose Bierce in lucrarea Dictionarul Diavolului:

Moarte.A înceta brusc să păcătuieşti.”

In afara acestor viziuni exista una unica pe care ar trebui sa si-o creeze fiecare idee pe care Marin Sorescu a adus-o in scena prin lucrarea sa Iona caci ceea ce va gasi protagonistul acestei opere atunci cand alege sa gaseasca salvarea in el si isi spinteca propria burta tine de imaginatia fiecaruia. Poate ca dincolo de iona era un alt Iona mai mare sau mai mic, poate ca era un alt peste, poate ca nu era nimic, poate ca un nou inceput, un alt sfarsit, o lata poveste…

De ce ne temem noi, asadar, nu se numeste moarte ci neputinta si necunoscut: neputinta de a evita momentul respectiv si necunoscutul care ne asteapta dincolo sau tot aici. 

Anunțuri

2 responses to “A fi sau a nu fi…

  1. Bine ma, confuzule … si pana la urma viata asta in care nimic nu e sigur, ce scop are daca marea majoritate a fiintelor capabile sa realizeze ca traiesc se multumesc cu simplul fapt ca exista ?

    De ce ar fi o nevoie neaparata a unei explicatii ?

    De ce sunt mai multe intrebari decat raspunsuri ? si de ce in ne rezumam la regurgitarea textelor unor oameni care nici ei nu au gasit un raspuns ?

  2. Ala, nu era o regurgitare si un aritificiu de exprimare prin intermediul ideilor care nu imi aprtin, dar care mi s-au parut interesante. Ai dreptate cand spui ca citatele sunt un sport inutil in general dar din cand in cand e bine sa afli si sa tii cont si de parerea precursorilor.

    E o nevoie personala, recunosc, sa inteleg de ce am ajuns sa ma tem de ceva atat de abstract? Banuiesc ca rezolvarea se poate face prin analogie cu teama pentru intuneric dar asta nu e un raspuns destul de satisfacator pentru mine.

    M-ar interesa insa ce anume intelegi tu prin a exista si a trai ca sa pot raspunde si la prima intrebare.

    bsmart pana data viitoare;) si multumesc inca o data pt comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s