Mi-a amortit fiecare fibra si incerc sa absorb lumina ca o frunza care doar asa poate exista.
Ma simt…si SIMT mai mult ca niciodata. Imi rezoneaza puternic in minte note si cuvinte. Se acumuleaza si ma absorb. E furtuna! E furtuna peste tot in jur…dar mi-am propus sa zambesc! SIMT …si reSIMT, REtraiesc dureros ca sa pot trai iar…Astazi discutam ceva foarte serios cu cineva si imi simteam amprentele pe porii fetei, simteam caldura palmelor mele si lumina care mi se asternea pe gene, simteam cafeaua care imi trecea prin vene ca un adolescent in trenuletul groazei… Inima… nu era la mine, nu in grija mea. In loc batea o inima mare si curajoasa, care mi-a sprijinit zambetul si mi-a soptit ca secretul nu e sa invingi ci sa stii cum sa fii luptator.
De doua zile mi-am pus in gand sa supravietuiesc, sa infrunt…sa nu uit sa fiu eu, pentru ca abia in acel punct greseala mea ar fi de nedepasit. Si nu e! Totul incepe cu mine…si daca eu voi merge inainte vreau sa cred ca toate si toti vor face la fel, iar lucrurile rele vor ramane in urma ca un cosmar dupa rasaritul soarelui sau imbratisarea celor dragi.
Azi am zambit pana ma dureau maxilarele si o sa fac acelasi lucru maine sau pana cand voi simti ca e firesc sa ma simt bine si nu trebuie sa-mi impun lucrul asta.
E adevarat ca unele lucruri nu se iarta si nu se uita…dar e la fel de adevarat ca unii oameni nu inteleg cum se folosesc cele doua, iar acelor oameni nu pot sa le cer nimic. Prezentul meu insa are nevoie de liniste si viitorul la fel.
In labiritul unui POATE ce pare sa nu se ma termine vreau sa adorm si sa ma trezesc in alt vis, vreau sa se termine furtuna si sa nu mai simt ca trebuie sa infrunt pana si rasaritul.
